Victor Slav s-a alăturat emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities” cu luni în urmă. Atunci, acesta a înlocuit-o pe Ilinca Vandici în perioada în care aceasta a avut probleme de sănătate. Victor s-a potrivit atât de bine formatului, încât producătorii i-au dat un rol decisiv în cadrul competiției.
Victor Slav poate spune că hotărăște soarta concurentelor de la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Rolul lui este acela de a oferi o steluță concurentei care l-a impresionat cel mai mult. Deși, poate părea infim, rolul lui este unul destul de important. Steluța oferită de Victor Slav a făcut de multe ori diferența în cadrul competiției.
Victor este conștient, la fel ca toți cei implicați în proiect, că niciodată nu pot fi mulți toți cei de acasă. Atât el, cât și jurații primesc zilnic mesaje în care sunt acuzați de subiectivism și favoritisme. Fiecare concurentă are fanii ei care o susțin în drumul către marea finală, iar asta de comportament este, cumva, justificabil.
„Există comentarii în mediul online, mulți zic că suntem părtinitori. A existat asta și în celelalte sezoane și e firesc. Omul de acasă stă și se uită la televizor și empatizează cu o concurentă. Eu le spun să se gândească la faptul că empatia e normală, dar suntem, totuși, la o emisiune de stil.
Este un titlu foarte greoi, vine cu mare greutate. Jurații nu sunt acolo doar ca să avem un juriu, ei au cunoștințe, ce spun ei e foarte pertinent. Ei punctează de fiecare dată ce nu e ok. Dar un om de acasă, care are o empatie, are impresia că ei sunt nedrepți cu acea concurentă. Dacă îți place cineva, devii subiectiv.”, a spus Victor Slav, în emisiunea WOWnews, potrivit fanatik.ro.
Într-o săptămână, Victor Slav și cei de acasă vor afla marea câștigătoare
Săptămâna viitoare, pe 5 februarie, „Bravo, ai stil! Celebrities” își va desemna marea câștigatoare. În lupta pentru tiltu și premiu au intrat Ruxi, Viviana Sposub, Amna, Bella Santiago și Adina Halas. Competiția este mai strânsă ca niciodată, iar concurentele simt presiunea care apasă pe umerii lor.
Cele cinci finaliste au declarat, de nenumărate ori, că ultimele zile de competiție sunt cele mai grele. Jurații sunt din ce în ce mai exigenți, iar ținutele lor trebuie să fie impecabile, fără cusur. Așa cum se știe deja, ca în fiecare sezon de „Bravo, ai stil!”, publicul este cel care va face diferența prin voturile acordate.