Săptămâna asta, Bravo, ai stil! a avut un alt prezentator care a stârnit multe reacții în rândul concurentelor.

Victor Slav i-a luat locul Ilincăi pentru o scurtă perioadă de timp, iar atmosfera este mai tensionată ca niciodată. Victor s-a întâlnit cu Anda Adam în platou și, cu siguranță, nu a fost o revedere ușoară.

Victor Slav, față-n față cu Anda Adam

Victor Slav a trecut la cârma emisiunii pe care o prezenta Ilinca Vandici și nu este deloc ușor. Chiar dacă nu este pentru prima dată în platoul de la Kanal D, emoțiile au fost la cote maxime și nici concurentele nu l-au ajutat prea mult. Victor Slav trebuie să le stăpânească pe celebrități care, nu se lasă deloc și îi fac mereu propuneri indecente.

În ediția de aseară, Raluca Dumitru a fost prima care a depășit limita cu Victor, dar nu înainte de a-i cere permisiunea Andei Adam. Adam se simte mereu stânjenită de faptul că fetele o asociază mereu cu Victor din prisma relației pe care au avut-o cu ani în urmă. Anda a declarat de multe ori că nu are nicio problemă cu venirea lui Victor în emisiune. Totuși, aceasta nu s-a putut abține să nu-l avertizeze din prima pe noul prezentator.

”Acum că ai venit tu, sper să nu plec eu”, a spus Anda, referindu-se la gala eliminatorie care va avea loc sâmbătă.

Ce spune Victor Slav despre reîntâlnirea cu Anda?

Victor Slav este familiarizat cu Bravo, ai stil! Înainte, a făcut parte din Brigada sexy, alături de Bogdan Vlădău. Invitat în emisiunea lui Teo, Victor a vorbit sincer despre revenirea lui în platou și despre tensiunile dintre el și Anda.

”Suntem niște oameni care nu mai suntem împreună de 9 ani de zile cred. Suntem prieteni, ne vedem, ne salutăm. Uite că facem parte din aceeași emisiune. Nu pot sa spun ca nu am emoții, de fiecare dată cand urc într-un platou am emoții. În această emisiune mă simt în largul meu, am mai fost pe aici două sezoane. Fetele m-au primit foarte bine. O gașcă mișto și foarte cool”, a spus Victor.