Victor Ponta anunță că va avea un rol determinant în alegerile prezidențiale

Data actualizării: 03/02/2025

Victor Ponta a declarat, duminică seara, că își va anunța decizia privind candidatura la alegerile prezidențiale atunci când va fi momentul potrivit. Fostul premier consideră că are „o strategie” și că nu va fi pasiv în cadrul acestor alegeri, având un „rol important sau chiar determinant”.

În emisiunea „Briefing” de la Digi 24, Ponta a menționat că, în prezent, singurul candidat anunțat cu discurs anti-sistem este Călin Georgescu. „Candidații care spun să păstrăm sistemul sunt pierzători din start. Eu nu cred că trebuie să fie doar domnul Georgescu pe partea candidaților schimbării și în sensul ăsta am spus că sunt hotărât să mă implic”, a declarat el.

Ponta a făcut referire la experiența sa anterioară, precizând: „Am fost din sistem. Eu însă, de mai multe ori, am fost dușmanul sistemului, și la alegerile din 2014, atunci când sistemul l-a vrut pe Klaus Iohannis, și după aceea când am fost obligat să plec din funcția de premier”.


În ceea ce privește relațiile internaționale, Ponta este de acord cu păstrarea unei baze americane la Kogălniceanu și consideră că „e cea mai importantă garanție de securitate pentru România”. De asemenea, el a subliniat importanța promovării patriotismului și a necesității de a pune România pe primul loc în UE și în relațiile internaționale.

Citește și:

Fostul premier spune că va sprijini doar un candidat care este „patriot, suveran și vrea să schimbe sistemul politic”. El s-a arătat nemulțumit de decizia Congresului extraordinar al PSD de a-l valida pe Crin Antonescu drept candidatul coaliției, afirmând că acesta nu este un candidat viabil.

Ponta a concluzionat afirmând că are pregătită o strategie privind anunțul candidaturii la prezidențiale și că a așteptat congresul PSD pentru a-și exprima punctul de vedere.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨