Reclamă

Descoperirile legate de azilele groazei în care se petreceau adevărate orori nu contenesc să apară. În urma descinderilor efectuate de procurorii DIICOT în căminele din Voluntari, au ieșit la iveală detalii halucinante. Mai ales legate de  condițiile de trai și tratamentul aplicat de angajați asupra persoanelor vârstnice internate în cadrul lor. Conform informațiilor dezvăluite în referatul de arestare întocmit de procurori, victimele au fost supuse nu doar înfometării intenționate, ci și batjocorite și exploatate.

Azilele groazei – noi detalii tulburătoare

Din discuțiile interceptate între angajați, declarațiile martorilor au ieșit la iveală practicile inumane la care seniorii erau supuși.

Conducerea căminelor era implicată în aceste infracțiuni. Astfel, anchetatorii au aflat cum era comis furtul alimentelor destinate hrănirii beneficiarilor. Se pare că aceștia se aprovizionau din hrana achiziționată din fondurile centrelor, cât și din hrana adusă de către aparținătorii acestora.

De asemenea, obiectele vestimentare sau medicamentele nu ajungeau la bătrânii internați în centru. Deși erau trimise deseori de către familiile acestora.

Persoanele internate erau cazate în încăperi neîncălzite corespunzător, inclusiv în sezonul rece. De altfel, paturile și așternuturile erau infestate cu ploșnițe. Seniorii nu erau tratați atunci când aveau leziuni, unele răni ale acestora au fost găsite de cadrele medicale, pline de viermi.

Martorii au declarat că porțiile de mâncare au fost reduse la două felii de pâine cu margarină. Conform acestora, ulterior au fost diminuate la o felie, servite împreună cu zacuscă.

În plus, persoanele internate erau supuse și unor condiții insalubre. Imobilele în care erau cazați nu erau racordate la rețeaua de canalizare. Mai mult, atunci când fosa septică refula, victimele erau puse să transporte dejecțiile cu găleata.

În urma investigațiilor, patru persoane au fost arestate preventiv. Alte 11 se află în arest la domiciliu, pentru 6 s-a decis măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Trei dintre inculpați sunt în libertate. DIICOT a contestat deciziile prin care au fost dispuse alte măsuri decât arestul preventiv. În total, 98 de persoane au fost preluate de la cele trei centre din Voluntari în care au avut loc percheziții.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro