Reclamă
Reclamă

Vica Blochina a ajuns la vârsta și a maturitatea la care nu vrea să mai tolereze orice comportament verbal agresiv din partea celor din online și nu numai. Viața sa a fost mereu în atenția publicului, iar asta înseamnă că, din când în când, în peisaj au mai fost prezente și replici dure sau jigniri. Doar că, de data asta, focoasa blondină a pus punctul pe „i”.

Vica Blochina este una dintre veteranele showbiz-ului autohton. De ani de zile, aceasta este prezentă în lumina reflectoarelor și a aflat pe propria piele că statutul de persoană publică vine la pachet cu anumite dezavantaje. Unul dintre ele și, poate cel mai mare, este acela că oricine crede că are dreptul să o critice, la orice oră.

Vica Blochina a primit multe replici dure de-a lungul timpului. La început, punea totul la suflet și se consuma, doar că, odată cu maturizarea ei, aceasta a înțeles că aceste vorbe vin din partea unor persoane care nici măcar nu o cunosc. Ba chiar, după ce a făcut o analiză a acestor răutăcioși, a aflat că nu sunt deloc în măsură să vorbească despre ea.

Vica Blochina dă de pământ cu cei care o critică în online. „Toate grăsanele neepilate care put a transpirație comentează”
social media

Vica Blochina, mai tranșantă ca niciodată

Vedeta este conștientă că nu doar ea trece prin asta, ci și alte colege și prietene de-ale ei din industrie. Vicăi i se pare ireal faptul că femeile care nu au deloc grijă de ele sunt cele care comentează și aruncă cu noroi, din spatele unui ecran, în ea, în Bianca Drăgușanu sau în alte nume cunoscute din industrie.

Reclamă

„Dintre toate comentariile și toate răutățile, dacă le iei pe rând, pe toate, o să vezi numai ciumafoaiele, mopuri, cele mai urâte grăsane neepilate, buboase, fără păr în cap, nearanjate, care put a transpirație, din astea, ultimele, astea comentează. O femeie mișto nu o să comenteze niciodată. Pe mine mă doare undeva să-i scriu Biancăi Drăgușanu că-i nasoală, când ea e bună toată. O femeie aranjată este muncă. De aia nu se aranjează, că nu vor să muncească.”

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Vica Blochina (@vica_blochina)

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro