Reclamă

Știristul Mihai Dedu, prezentator la Pro TV, este căsătorit de 31 de ani cu soția sa, Adriana, care lucrează în același trust din 1996, formând un cuplu de 36 de ani. Deși Mihai Dedu este o figură publică, viața sa personală este destul de discretă, întrucât soția sa preferă să rămână în spatele camerelor. Cuplul are un fiu, Matei, în vârstă de 23 de ani, care studiază la Academia de Studii Economice (ASE) și este pasionat de fotbal.

„Am reușit să stăm împreună atâția ani datorită comunicării și faptului că ne iubim foarte tare. N-a fost romantic atunci când m-a cerut în căsătorie. A fost o hotărâre destul de bruscă, am zis: «Gata, ne căsătorim». S-a întâmplat după cinci ani de prietenie”, a declarat Adriana Dedu.

Soția știristului a preferat să rămână în umbră, deși face parte din același trust cu acesta. „Soția mea e în Pro TV din 1996. A fost discretă, are o modestie exacerbată”, a mărturisit Mihai Dedu.

Știristul este mândru de fiul său, Matei, care, pe lângă studiile pe care le urmează, este pasionat de fotbal și își dorește să apară în televiziune. „E ca toți tinerii, ar vrea și televiziune, ar vrea și fotbal. Acum, ca meserie de bază, e studenția și fredonarea mașinii lui taică-su: «dă-mi mășina», îi place la refren, iar la strofă: «pune-i benzină»”, a povestit cu umor Mihai Dedu.

Mihai Dedu a recunoscut, totuși, că liniștea familiei este perturbată de momentele în care fiul său nu răspunde la telefon și uită să mai ajungă acasă. „Nu ne înțelege că noi ne consumăm extrem de tare când nu știm unde este. Le are pe astea… Zice că am crezut că dormi. În alte conjuncturi, nici măcar nu ține telefonul deschis”, a declarat Mihai Dedu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro