Alina Laufer a devenit mamă de gemeni la începutul lui 2021.

Vedeta a născut prematur o fetiță și un băiat, Davina și Nathaniel, care a avut anumite probleme de sănătate. Din fericire, problemele s-au rezolvat şi ambii copii sunt bine acum. Recent, Alina Laufer a oferit detalii despre viața de mămică, care o solicită la maxim. 

Cum se descurcă Alina Laufer cu gemenii

Fosta soție a lui Jorge, Alina Laufer, a fost prezentă la cea de-a doua ediție a evenimentului „Gala Femeilor Remarcabile”. Vedeta a dezvăluit cum este viaţa ei acum, cu trei copii, mai ales de când este și mămică de gemeni. Blondina a recunoscut că sunt momente în care se simte epuizată, însă încearcă să gestioneze cât mai bine situația.

„La cât mi-am dorit copiii ăștia aș fi stat mult mai mult (n.r. în spital). Nu am avut nici depresie postnatală. O fi firea mea mai pozitivă și trec altfel peste lucruri. Fie mi-am dorit foarte mult să am copiii… dar n-am timp de depresii. Daca mă apucă ceva, vreo depresie, mă apuc și fac puțină ordine prin casă și-mi trece.

Da, aș mai face, dar nu 2 odată. A fost destul de greu, pentru ei în primul rând. Și acum, recunosc, că și pentru noi a fost greu. După ce i-am născut, când erau bebeluși, a fost destul de complicat… Vorba lui Ilan, nu faci totul la dublu, faci la puterea a doua. Este la pătrat. Totul este mult mai greu. Nici nu vreau să-mi închipui cum este cu tripleți”, a declarat Alina Laufer, pentru Ciao.ro.

foto: instagram

Alina Laufer a apelat iar la medicul estetician

De-a lungul anilor, Alina Laufer a trecut de mai multe ori prin cabinetul medicilor esteticieni. În trecut și-a făcut o rinoplastie, un lifting în zona gâtului, botox pentru riduri sau acid hialuronic pentru mărirea buzelor. Pe lângă acestea, a apelat la mărimea bustului cu implant și liposucții pe coapse și abdomen. Grăsimea extrasă din aceste zone i-a fost injectată în fese.

„Aspectul meu mă preocupă, pentru că sunt femeie. Îmi place să mă îngrijesc. Îmi place să arăt frumos.”, a spus Alina Laufer în urmă cu ceva timp pentru Fanatik.