Reclamă

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, a acuzat vineri NATO de participare directă la acţiunile militare din Ucraina, susţinând că Alianţa Nord-Atlantică este deja implicată masiv în luarea deciziilor militare. „Statele Unite, Germania, Regatul Unit şi Franţa discută despre posibilitatea loviturilor efectuate de Ucraina folosind arme cu rază lungă pe teritoriul ţării noastre. Aceasta nu este altceva decât o încercare de a camufla şi de a ascunde participarea lor directă la acţiunea militară”, a transmis Volodin pe canalul său de Telegram.

Afirmaţia sa vine la o zi după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat Occidentul că permiterea atacurilor Ucrainei asupra teritoriului rus cu rachete occidentale ar însemna un conflict direct cu Rusia. Volodin a insistat că există o implicare activă a NATO în alegerea obiectivelor ruseşti, în coordonarea acţiunilor militare şi în emiterea de ordine către forţele ucrainene.

Aceasta nu este doar o concluzie trasă pe baza supoziţiilor, demnitarul rus acuzând explicit Alianţa că îşi acordă permisiunea de a efectua acte de agresiune asupra Rusiei. „Ei (militarii NATO) decid ce oraşe din ţara noastră vor fi atacate, coordonează acţiuni militare şi dau ordine. NATO a devenit un participant la acţiuni militare în Ucraina. Ei duc un război contra ţării noastre”, a adăugat Volodin.

Potrivit lui Volodin, la utilizarea consilierilor şi instructorilor NATO s-au alăturat acum şi „mercenari”, având loc formarea unor unităţi militare echipate cu tehnică de luptă furnizată de NATO. Cu toate acestea, Volodin nu a prezentat probe documentare pentru a-şi susţine aceste acuzaţii.

Declaraţiile acestuia se înscriu într-un context tensionat, în care marile puteri occidentale au avut întâlniri frecvente pentru a discuta despre sprijinul oferit Ucrainei în conflictul cu Rusia.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro