Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Veşti noi despre pensii. S-a sesizat Avocatul Poporului

  • Publicat:
  • 1 minut de citit
Veşti noi despre pensii. S-a sesizat Avocatul Poporului

Senatorul USR Florina Presadă a anunţat că a sesizat Avocatului Poporului privind solicitarea de a anunţa încă odată  Curtea Constituţională pe problema pensiilor speciale pentru primari. Alături de aceasta în iniţiativa împotruva pensiilor speciale se află şi deputatul Cristian Seidler. 

„Am invocat în sesizare deciziile pe care CCR le-a dat anterior privind pensiile speciale pentru primari. Există jurisprudenţă constituţională. CCR a decis clar că ele sunt neconstituţionale din mai multe motive. Eu am scris lucrul acesta şi în cererea pe care am făcut-o către Avocatul Poporului astă-vară, tot aşa, să atace Codul administrativ, iar acolo inclusesem şi pensiile speciale. După care am intervenit ca Amicus Curiae şi iar am revenit cu pensiile speciale, printre multe alte probleme pe care le-am semnalat pe fond în Codul administrativ. Am cerut Avocatului Poporului în nenumărate rânduri să sesizeze CCR pe pensiile speciale pentru primari, dar nu a făcut-o”, a precizat Presadă, pentru AGERPRES.

„Avocatul Poporului a devenit agent electoral pentru partidele care l-au susţinut. De aceea nu a atacat la CCR pensiile speciale pentru primari în cazul sesizării pe Codul administrativ. Împreună cu Cristian Seidler, am transmis în numele USR, o nouă solicitare Avocatului Poporului de a sesiza din nou CCR în chestiunea pensiilor speciale pentru primari. În trecut, CCR le-a declarat discriminatorii fără niciun echivoc. Oamenii nu vor noi categorii speciale de pensii sau venit, vor tratament egal şi dreptate”, a încheiat senatorul USR.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate