Ministerul Educației a pregătit reguli noi pentru elevii școlilor de stat din România. Structura anului școlar va fi complet diferită, dar și modul în care cunoștințele elevii vor fi predate. Totodată se a schimba și modul de notare al acestora.
Legea Educației se va schimba enorm de mult
Anii școlari viitori nu vor mai arăta la fel ca în prezent. Totul după ce Ministerul Educației are în plan să reformuleze complet structura sistemului de învățământ. Examenele naționale vor arăta diferit de asemenea. Conform planului oficialilor acestea vor conta mai mult pentru admiterea la liceu. Totodată, nu vor mai fi la fel de importante mediile din clasele V-Vlll pentru trecerea în sistemul preuniversitar.
Schimbările îi vizează și pe micii învățăcei. Astfel, grupa mică va deveni obligatorie. Momentan, copii trebuie să parcurgă grupa mijlocie înainte de debuta în clasa 0.
Se va renunța la note
Multe dintre materii nu vor mai avea note ci calificative. Acest sistem de verificare a mai fost introdus în învățământ și în trecut. Astfel, discipline precum Desen, Educație Fizică și Sport, vor avea calificative de tipul admis/respins.
Legea nouă a Educației ar urma să intre in vigoare din 2030. Din 2027 însă, structura examenului de bacalaureat se va schimba de asemenea. Această treaptă ar urma să aibă doar o probă scrisă cu cerințe din mai multe materii.
Învățământul universitar va avea de asemenea schimbări
În ceea ce privește învățământul universitar, oficialii au conceput câteva schimbări. Printre acestea se numără un aspect legat de doctorat. Durata acestuia a fost modificată de la 3 la 4 ani.Noile modificări ale legii educației vor fi puse din nou în discuție în cadrul ministerului în următoarele 35 de zile.
La discuții iau parte și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor, care susțin interesele acestora în fața oficialilor.Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu susține că modificările aduc șanse către o educație de top, în România.