După foarte multe zile de ger, în care România s-a confruntat chiar și cu -19 grade, vin vești bune
În weekendul festiv 24, 25 și 26 decembrie, temperaturile vor crește și vor putea ajunge până la 13 sau 14 grade. Dar, stați liniștiți. Dacă v-ați plănuit deja o vacanță la ski, trebuie să știți că în zonele muntoase o să ningă, iar vremea o să fie tocmai bună. Începând din data de 23 vom observa o vreme în încălzire, mai ales în București.
Cum o să fie vremea
„Cu siguranță se va putea schia, stratul de zăpadă menținându-se. Având în vedere că la munte va mai ninge și în următoarele zile. Și, nu în ultimul rând, și vremea deosebit de rece cu siguanță va permite menținerea stratului. (…) Vor mai fi două nopți foarte geroase, chiar mai geroase decât pe parcursul nopții trecute sau în această dimineață (miercuri dimineață – n.r.), când am consemnat -22 de grade Celsius la Vârful Omu, -10 grade în Capitală. (…) Același lucru se va consemna și în dimineața zilei de Ajun, și chiar în dimineața de Crăciun, chiar dacă vremea se va încălzi apreciabil în toată țara, mai ales în ziua ajunului Crăciunului”, a declarat Elena Mateescu la Digi24.
Faptul că vremea se încălzește, înseamnă că o să ningă doar în zonele muntoase, la peste 1.700 m. Iar la altitudini mai joase, vor fi ploi și lapoviță, poate chiar polei. De Crăciun și Revelion vremea va fi mult mai caldă decât ne-am fi așteptat.
„În zonele mai joase de relief, inclusiv în Capitală, nu ne vom bucura de sărbătoarea Crăciunului de un strat de zăpadă, să ne aducă aminte de timpurile de dinainte de ’90. Din statistica meteorologică a ultimului deceniu, în șapte ani din cei zece ani din intervalul 2011-2020. În perioada sărbătorii Crăciunului și chiar a trecerii dintre ani am înregistrat temperaturi cu mult mai ridicate decât perioadele specifice. Temperaturi de până la 19-20 de grade Celsius. De această dată, 13-14 grade Celsius. Ceea ce înseamnă cu pentru sfârșitul unei luni decembrie în țara noastră”, a mai arătat meteorologul Elena Mateescu.