Guvernul României ar putea să prelungească și în anul 2023 compensarea de 50 de bani pe litru de carburant. Momentan nu s-a făcut un anunț oficial pe această temă, însă potrivit unor surse, totul ar putea fi anunțat în luna decembrie.  

Reamintim că la finalul lunii septembrie, Coaliția de guvernare a decis să extindă perioada de valabilitate a compensării cu 50 de bani pe litru de carburant: 25 de bani din partea statului și 25 de bani din partea companiei. Măsura este în vigoare până la finalul anului în curs. Dacă nu se va lua o decizie până la finalul anului, începând din luna ianuarie a anului viitor, șoferii vor scoate mulți bani din buzunar pentru a-și face plinul autoturismului. 

Compensarea prețurilor carburanților ar putea fi aplicată și anul viitor

Vestea bună, însă, este că măsura de ajutor din partea statului ar putea să fie luată și anul viitor. Ministru Energiei, Virgil Popescu, a explicat că o decizie în acest sens ar putea fi luată în luna decembrie. Oficialul consideră că dacă va fi nevoie, o astfel de decizie va fi luată de guvernanți. 

„Să vedem în decembrie. În a doua parte a lui decembrie cred că va fi luată această decizie. Vom discuta şi vom vedea (..) Dacă va fi nevoie sigur, sunt convins că decizia va fi luată. Haideţi să vedem cum vor evolua preţurile. Deocamdată a fost o scădere de preţuri, după care a urmat, după decizia OPEC  de scădere a producţiei, a urmat o uşoară creştere a preţului barilului. Este stabilizat în momentul de faţă”, a spus ministrul, la Prima TV.

Vești bune pentru șoferi! Iată ce se întâmplă cu prețul benzinei și al motorinei în 2023. Virgil Popescu a spus clar

Virgil Popescu este de părere că orice declarație despre creșterea sau scăderea prețurilor ar putea afecta prețurile de pe piață, de aceea el se ferește să facă vreo predicție. Cu toate acestea, oficialul nu crede că prețurile combustibilului vor mai ajunge la 9 lei. 

Scad prețurile la combustibil

O altă veste bună pentru șoferi este că zilele acestea s-a văzut o scădere a prețurilor la pompă. Potrivit Economica.ro, o benzinărie Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București a afișat un preț pentru benzina standard de 7,63 lei/ litru. Prețul motorinei standard era de 8,84 lei litrul. 

Dacă adăugăm compensarea pe care ne-o oferă statul, șoferii plătesc 7,13 lei pe litru de benzină, în timp ce un litru de motorină costă în jur de 8,34 de lei.