Reclamă

În ultimul an, prețul alimentelor a explodat în România. Un coș pe care în 2021, de exemplu, dădeam 150 de lei, astăzi scoatem din buzunar 300 de lei pentru aceleași produse. Oamenii de abia mai fac față scumpirilor, fiind nevoiți să renunțe poate chiar la medicamente, pentru a-și asigura hrana de zi cu zi.

Precizăm că deși prețul alimentelor a crescut enorm de mult, salariile, cel puțin în mediul privat, au rămas la fel. Cu toate acestea, chiar dacă pensiile și salariile bugetarilor au crescut, ținând cont că au crescut și prețurile produselor, banii în plus nu se simt.

Prețul laptelui va scădea

Totuși, se pare că încetul cu încetul, vin și vești bune pentru oameni. Un aliment folosit de toți românii, care s-a scumpit extrem de tare, începe să se ieftinească. Recent, marile lanțuri de magazine din România au luat o decizie importantă privind prețul laptelui. Retailerii au convenit să reducă voluntar cu 20% prețul laptelui de origine românească. Această reducere de preț se așteaptă să se simtă în buzunarele românilor.

Începând cu data de 1 Mai, consumatorii ar trebui să observe o scădere de 20% a prețului laptelui. Totuși, Consiliul Concurenței a avertizat că ar putea exista o întârziere de câteva zile în aplicarea acestor reduceri.

Vești bune pentru români! Prețul unui aliment de bază va scădea considerabil. Câți bani vor scoate oamenii din buzunar
Sursa: Social media

Toți marii retaileri și-au dat acordul să participe la acest acord voluntar de reducere a prețurilor. În continuare, rețelele comerciale vor negocia cu procesatorii de lapte pentru a stabili formula exactă de aplicare a reducerilor.

Cât va ajunge să coste un litru de lapte

Reducerea de 20% la prețul laptelui ar trebui să fie împărțită astfel: 10% reducere din partea procesatorilor și 10% reducere din partea retailerilor. Această reducere de preț se aplică laptelui românesc care costă peste 7 lei pe litru.

Astfel, pentru o sticlă de lapte care costă în prezent 10 lei, consumatorii ar trebui să plătească doar 8 lei după aplicarea reducerii. Această inițiativă are ca scop ușurarea presiunii financiare asupra consumatorilor și promovarea produselor lactate autohtone.

Este important de menționat că această decizie de reducere a prețului laptelui de proveniență românească vine în contextul creșterii costurilor de producție și a prețurilor produselor alimentare în general. Prin această măsură, marile lanțuri de magazine își arată sprijinul pentru producătorii locali și dorința de a oferi consumatorilor produse de calitate la prețuri accesibile.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro