Un grup farmaceutic din Statele Unite ale Americii a dezvoltat un medicament antiviral care este extrem de benefic în cazul pacienților infectați cu coronavirus. Mai mult, compania farmaceutică a anunțat un acord care va putea permite ca acest tratament să fie distribuit pe scară largă în țările sărace.

MPP (Medicines Patent Pool) a anunţat că a semnat un acord de licenţă voluntară cu Merck pentru a facilita accesul global la un preţ abordabil pentru Molnupiravir. Acesta este un medicament antiviral experimental cu administrare orală menit să fie folosit în tratamentul persoanelor ce au COVID-19.

Lupta cu pandemia, aproape de a fi câștigată

MPP, o organizaţie internaţională cu sediul la Geneva, susţinută de ONU, încearcă să faciliteze dezvoltarea şi ameliorarea accesului la medicamente în ţările cu venituri mici şi medii, folosind abordarea inovatoare a acordării de licenţe voluntare şi a utilizării în comun a brevetelor.

Aceste medicamente antivirale, precum cel dezvoltat de Merck, scad capacitatea virusului de a se răspândi în organism, oprind astfel evoluția bolii. Este important ca această pastilă să fie administrată pacienților infectați cu coronavirus încă din primele zile de când au depistat boala, pentru a putea reduce la jumătate riscul de spitalizare.

“Rezultatele provizorii ale pastilei Molnupiravir sunt convingătoare şi noi considerăm că acest tratament candidat cu administrare orală este un instrument potenţial important care va contribui la rezolvarea crizei sanitare actuale”, a declarat Charles Gore, directorul executiv al MPP.

Reprezentantul MPP speră ca acest prim acord de licenţă voluntară să fie urmat de acorduri similare şi cu alte companii farmaceutice.

Aproape doi ani de tragedii continue

Reamintim că pandemia de coronavirus a apărut în China, la sfârșitul lunii decembrie, 2019. În România primul caz a fost înregistrat în februarie 2020, iar de atunci și până în prezent, viața românilor a fost dată complet peste cap.

Chiar dacă a apărut vaccinul care este cea mai importantă armă în această luptă, în prezent, România se luptă cu un val extrem de dur al pandemiei, care omoară sute de oameni pe zi. Mulți dintre ei nu sunt vaccinați împotriva Covid-19.