Anul 2022 se anunță unul bun pentru Oana și Viorel Lis. Cei doi au reușit să treacă peste toate greutățile și se pregătesc să devină părinți. Aceștia își doresc de mult timp ca familia lor să se mărească și este foarte posibil ca în acest an să li se îndeplinească dorința.

Oana Lis este pe cale să își îndeplinească una dintre cele mai mari dorințe. Soția fostului edil al Capitalei a făcut toate demersurile necesare, a devenit părinte adoptator și așteaptă cu nerăbdare momentul în care un copilaș o să pășească în viața ei. Aceasta este gata să devină mămică și presimte că anul 2022 îi va îndeplini dorința.

 „Am depus un dosar de adopție și acum sunt foarte fericită că legea adopției s-a schimbat și simt eu așa că anul ăsta se va întâmpla să primesc un telefon magic(…) Sunt părinte adoptator deja, dar nu am copilul. E de doi ani dosarul. O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta!.  Am foarte multă iubire de oferit! Am emoții numai când vorbesc despre lucrul ăsta”,  a declarat Oana Lis, la un post de televiziune.

Vești bune pentru Oana și Viorel Lis! Cei doi se pregătesc să devină părinți. „O să-l fac tătic anul ăsta”
Social media

Oana și Viorel Lis se pregătesc să devină părinți

Deși ultimul an nu a fost ușor pentru ei, în principal din cauza problemelor de sănătate cu care fostul edil al Capitalei s-a confruntat, cei doi nu au uitat de mare lor dorință. Aceștia au început deja pregătirile pentru momentul cel mare și au început să aranjeze camera celui mic.

Oana  Lis nu este deloc pretențioasă, pentru ea nu contează dacă va avea un băiețel sau o fetiță, cel mai important lucru este că se află la doar un pas de a-și îndeplini visul.

„În opțiunile mele sunt și băiat și fetiță. O mamă care adoptă e la fel ca o mamă care naște. Poate tu-ți dorești băiat sau fată, dar ce vrea Dumnezeu. Am emoții când mă gândesc la lucrul ăsta. Mă bucur de perioada asta și am început să fac schimbări prin casă, să fac loc în dulap. Și Viorel a cedat locul lui, acolo să doarmă copilul. Toate lucrurile astea trebuie pregătite din timp”, a declarat Oana Lis, în urmă cu ceva timp.