Reclamă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat o veste importantă pentru toți pensionarii din România! Iată ce se întâmplă cu pensiile în luna aprilie. 

Social-democratul a anunțat că pensiile vor fi plătite cu patru zile mai devreme decât de obicei, pentru ca pensionarii să poată să se pregătească în timp util pentru sărbătoarea Paștelui. 

Astfel, pensionarii vor avea asigurată o sumă de bani înainte de Paște, care le va permite să achiziționeze toate produsele necesare pentru a-și petrece în liniște această sărbătoare importantă. 

Pensiile vor fi virate mai devreme în această lună

„Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, astfel încât părinții și bunicii noștri să aibă timp pentru a-și face cumpărăturile specifice sărbătorilor pascale”, a afirmat Marius Budăi într-o postare pe Facebook. 

Chiar și cei care primesc pensiile pe card vor beneficia de această măsură, deoarece pensiile vor fi virate pe 10 aprilie. De obicei, pensiile sunt virate pe card în data de 12 a fiecărei luni sau cel târziu pe 13, însă acum autoritățile vor face un efort pentru a se asigura că toți pensionarii vor fi mulțumiți, conform oficialului. 

Vești bune pentru milioane de pensionari! Se întâmplă înainte de Paște: Banii intră direct pe card

Se încarcă voucherele pentru alimente

O altă veste bună pentru pensionari este că pe lângă acest ajutor, peste 2,4 milioane de români așteaptă pe cardurile lor voucherele de 250 de lei. Cardurile românilor nevoiași vor fi încărcate în avans, cu o tranșă de 250 de lei. Este vorba despre voucherele pentru alimente. 

„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în ședința de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare și încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paști. În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. Am fixat ca și termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii și să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paști”, a declarat Marcel Boloș.

De asemenea, peste 800.000 de români vor primi pachete cu alimente în valoare de 390 de lei de la guvern. Aceste pachete vor asigura că românii vor avea acces la alimentele necesare pentru sărbătorile din această lună. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro