Ei bine, mii de amenzi date de către autorități pentru necompletarea formularului de localizare a pasagerului (PLF) au fost aplicate greșit. Reamintim că acest formular trebuia completat de către toți românii care veneau în România din alte țări. Fiindcă autoritățile nu au aplicat corect aceste amenzi, românii și-ar putea primi banii înapoi.
Astfel, este vorba despre un proiect care a fost deja adoptat de Senat. Actul normativ va ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz. Conform proiectului, se anulează amenzile date în acea perioadă, iar românii care au apucat să le plătească își vor primi banii înapoi. În plus, un al doilea proiect de lege ce conține măsuri similare a fost respins de senatori. Formularul PLF a fost introdus în luna decembrie și eliminat în martie.
Amenzile pentru necompletarea formularului PLF ar putea fi anulate
Conform primului proiect de lege pe care l-au adoptat senatorii în luna aprilie, amenzile contravenționale date pentru necompletarea formularului PLF vor fi anulate și scăzute din evidențele organelor de executare. De asemenea, sumele plătite deja vor fi restituite celor care au apucat să plătească sumele respective.
Persoanele care au plătit deja amenda vor putea primi banii înapoi, la cererea. Astfel, solicitarea respectivă va trebui depusă în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului prin care instituțiile abilitate vor stabili, după ce măsura se va aplica, procedura de restituire.
Cel de-al doilea proiect de lege, care a fost respins de Senat, presupunea aceleași modificări. Diferența aici era că termenul de restituire al banilor era de 30 de zile de la data formulării unei cereri în acest sens.
Amenzile erau aplicate nelegal
Aplicarea amenzilor respective pentru completarea eronată a formularului nu respectă legea, conform avocatnet.ro. Faptul că amenzile au fost aplicate automat, fără a se verifica imputabilitatea faptei și fără a exista martori care să confirme autenticitatea constatării, au dus la un val de critici din partea românilor.
Formularul PLF s-a aplicat în România între decembrie 2021 și martie 2022. Amenzile pentru necompletarea lui la intrarea în țară puteau ajunge până la 3.000 de lei.