Reclamă

Vă vine să credeţi sasu nu băncile au şters deja datoriile unor perosane care aveau datorii la ele.

Conform documentului, un consumator din Bucureşti a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB, scrie capital.ro. În acest caz, banca a acceptat ştergerea întregii datorii pe care consumatorul o mai avea de achitat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi într-un alt caz social, din Oradea, pentru care aceeaşi bancă a şters suma de 51.930 franci elveţieni.

Ambele cazuri depăşesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmaţiei.

Consumatorul din Oradea susţine că a contractat în anul 2007 un credit imobiliar în franci elveţieni. Din cauza crizei imobiliare şi a creşterii cursului francului elveţian, ratele au ajuns chiar să se dubleze, în timp.

Cazurile sociale, mai uşor de rezolvat în litigii

„Până în toamna anului 2018 am reuşit cu unele întârzieri să plătim ratele, însă din primăvara lui 2019, de când ne confruntăm cu o gravă problemă de sănătate a soţiei, perioada de întârziere s-a tot mărit. Înainte ca situaţia să devină critică am apelat la CSALB, în speranţa obţinerii, prin conciliere, a unei conversii şi a reechilibrării creditului.

Cu ajutorul CSALB am obţinut mai mult decât puteam spera vreodată, adică remiterea totală a datoriei şi închiderea creditului la care aş mai fi avut de plată circa 12 ani. Colaborarea cu CSALB a fost simplă, concretă şi neaşteptat de rapidă.

De aceea, încurajez pe oricine este într-o situaţie mai deosebită şi care doreşte o înţelegere cu banca, înainte de orice altă acţiune, să încerce o conciliere prin CSALB. Nu există impunere sau constrângere, ci doar avantaje”, potrivit mesajului transmis CSALB de M.I., din Oradea.

Referitor la consumatorul din Bucureşti, CSALB precizează în comunicat că în urmă cu patru ani, acesta a împrumutat de la bancă aproximativ 70.000 de euro pentru a-şi cumpăra o casă. Pusese pe picioare o firmă în domeniul IT, după ce studiase şi muncise în afara ţării.

În urmă cu doi ani însă, a suferit un accident rutier în urma căruia a suportat multe intervenţii chirurgicale şi luni de recuperare, care continuă şi în prezent. A apelat la CSALB, iar banca de la care contractase împrumutul i-a oferit cea mai bună soluţie: ştergerea integrală a datoriei care rămăsese de achitat, adică echivalentul a 62.000 de euro.
Concesii şi flexibilitate

În primele zile ale acestui an, aceeaşi bancă comercială a luat decizii similare în cazul mai multor consumatori care aveau cazuri sociale dificile: banca a închis un credit de consum fără ipotecă pentru B.I din Bucureşti.

Concilierea a rezultat prin remiterea sumei de 3.945 de euro către consumator. Pentru aceeaşi persoană, banca a stins descoperitul de cont în valoare de 3.288 de lei.

Într-un alt caz, din Bucureşti, suma remisă consumatorului V. M. pentru închiderea creditului a fost de 8.553 de lei. În plus, banca a virat în contul acestuia suma de 1.785 de lei.

„În mai puţin de un an, precedentul record valoric a fost depăşit de două ori în cadrul Centrului. Chiar dacă rezultatul concilierii ne bucură, vorbim de cazuri sociale dificile, prin care nimeni nu şi-ar dori să treacă. Suntem nevoiţi să remarcăm că majoritatea băncilor comerciale sunt dispuse să sprijine consumatorii aflaţi în dificultate şi înţeleg nevoia reală de negociere a contractelor în care situaţia financiară a partenerilor s-a înrăutăţit.

Nu în ultimul rând, observăm că mesajele pe care CSALB le-a transmis băncilor şi IFN-urilor în anul 2019, de a intra mai des în conciliere cu consumatorii şi de a fi mai flexibile în negocieri, dau rezultatele pe care piaţa bancară şi consumatorii le aşteptau”, spune Alexandru Păunescu, preşedinte al Colegiului de Coordonare CSALB.

Potrivit comunicatului, în ultimii 3 ani şi jumătate, peste 1.400 de români şi-au rezolvat problemele cu băncile şi IFN-urile, prin intermediul CSALB, iar suma totală obţinută în urma negocierilor depăşeşte 2 milioane de euro.

Anul trecut, consumatorii au trimis peste 2.100 de cereri în care solicită intrarea în negociere cu instituţiile financiar-bancare, faţă de 1.293 de cereri trimise în tot anul 2018. Cele mai multe cereri vizează reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro