Anul acesta, liberalii vor avea parte de o zi liberă în plus, față de celelalte libere legale deja cunoscute. Ținând cont de faptul că ziua de 1 decembrie 2022 pică într-o zi de joi, Guvernul a decis să ofere o mică vacanță bugetarilor.
Mini vacanță pentru bugetari
Așadar, bugetarii vor fi liberi pe data de 30 noiembrie, 1 decembrie, 2 decembrie, dar și weekendul 3 și 4 decembrie. Autoritățile au precizat, însă, că mini vacanța respectivă nu se dă celor ale căror activități nu pot fi întrerupte. De asemenea, conform unui document al Guvernului, ziua liberă de 2 decembrie se va recupera. Mai exact, pentru recuperarea acestei zile, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi programul de lucru până pe 31 decembrie 2022.
Și în anul 2023, ca în oricare an, românii vor beneficia de mai multe zile libere din partea statului. Precizăm că zilele libere se dau doar în cazul celor care lucrează la stat. În domeniul privat nu se aplică zilele libere legale.
Care sunt zilele libere din 2023
Așadar, conform calendarului oficial, anul 2023 începe deja cu două zile libere legale, ca în fiecare an: 1 și 2 ianuarie, Anul Nou. Următoarea zi liberă este ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, și 14 aprilie când pică Vinerea Mare.
Următoarele zile libere sunt:
16 -17 aprilie — Paște ortodox 2023
1 mai — Ziua Muncii
1 iunie — Ziua Copilului
4 iunie (duminică) – Rusalii, 5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul.
Angajații care sunt obligați să lucreze în aceste zile considerate libere legale, vor primi bani în plus la salariu. Mai exact, bugetarii care vor lucra în zilele libere vor avea ziua plătită dublu.