Reclamă

Veşti bune pentru pacienţii români care necesită intervenţii complexe de transplant pulmonar.

Ca urmare a vizitei ministrului Sănătăţii, Victor Costache, unul dintre cele mai importante spitale din Europa, şi anume, Spitalul Universitar Foch, va primi pacienţi români pentru efectuarea transplantului pulmonar.

„Ne – am înţeles cu specialiştii şi conducerea unităţii medicale să preia cazurile grave, complexe, care necesită transplant pulmonar şi care nu se pot rezolva în România. Mai mult vom deschide cu medicii francezi un program de pregătire pentru specialiştii români în domeniul transplantului şi al chirurgiei oncologice”, a declarat ministrul Costache în urma vizitei sale la Spitalul Universitar Foch.

În acest sens, Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Solidarităţii şi Sănătăţii din Franţa doresc semnarea unui Memorandul de înţelegere pentru domeniul medical, prin care se vor încheia parteneriate, schimburi de experienţă şi bune practici în domenii sensibile, precum marii arşi, chirurgie pediatrică sau transplant pulmonar.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro