Cea mai bună veste din acest weekend a fost adusă, în acest weekend de Alexandru Rafila. Președintele Societății Naționale de Microbiologie a declarat, aseară, că numărul cazurilor noi de infectare cu COVID-19 este în continuă scădere, în cel mai mare focar din România și situația intră sub control. Rafila avertizează, însă, că deși cifrele sunt încurajatoare la Suceava, lucrurile trebuie gestionate în continuare cu prudență.
„Vreau să vă dau o veste bună: chiar am întrebat ce se întâmplă la Suceava. La Suceava nu știu dacă au fost unul sau două cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Înseamnă că la Suceava situația intră sub control. Chiar dacă avem un număr foarte mare de cazuri, 2.700 sau chiar mai multe, numărul de cazuri noi care apar de la Suceava este mic (…) „Focarul merge spre final”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.
Specialistul a mai declarat că, pentru perioada de după ridicarea restricțiilor, la nivel național, situația din focare va fi gestionată diferit de restul țării. Așa se va întâmpla și la Suceava, unde planul de măsuri va fi unul special, bazat pe intervenția la nivel local.
„Va fi un set de măsuri la nivel național, dar intervenția în focar este unul dintre atributele reacției pe care trebuie să o ia autoritățile de sănătate publică pentru a limita consecințele acestui focar. Ați văzut că la Suceava s-a intervenit târziu probabil, eram la început, nu știu exact cum a fost situația acolo. Dar, în mod deosebit, dacă apar situații care pun în pericol sănătatea publică, intervenția la nivel local este esențială pentru că ea limitează și consecințele regionale sau naționale”, a mai declarat, aseară, președintele Societății Naționale de Microbiologie.