Printre atâtea semnale de alarmă trase de specialiștii în sănătate sau de economiști, mai apare și câte o rază de speranță. Una dintre ele vine dinspre Banca Centrală Europeană, care a publicat un sondaj al profesioniștilor în prognoze.

Potrivit situației prezentate în respectivul studiu, economia Zonei Euro se va diminua mai puțin decât sugerează multe dintre proiecțiile mai pesimiste, dar recuperarea va fi înceată și se va întâmpla gradual, transmite Reuters.

Scăderea economiei prognozată pentru acest an este de 5.5%, urmând ca în 2021 să apară o creștere de 4,3% favorizată de ridicarea restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, în lunile mai și iunie. În condițiile în care Christine Lagarde, președintele BCE, declara, săptămâna trecută, că instituția pe care o conduce prevede o contractare a economiei între 5% și 12% anul acesta, ceea ce înseamnă că sondajul dat publicității acum este unul apropiat de scenariul “moderat” băncii, în ceea ce privește recesiunea.

Sondajul efectuat între 31 martie și 7 aprilie mai arată că inflația se va situa la o medie de 0,4% anul acesta, comparativ cu previziunea de 1,2% făcută cu trei luni înainte, în timp ce proiecțiile de inflație pe 2021 au fost tăiate de la 1,4%, la 1,2%. Proiecțiile sondajului pentru 2024 rămân, însă neschimbate, așteptându-se o creștere de 1,4% și o inflație de 1,7% pentru acel an.

“Majoritatea respondenților au indicat, de asemenea, că orice normalizare se va întâmpla cel mai probabil gradual iar la normalitate probabil nu se va ajunge până la al treilea trimestru”, arată sondajul, îndemnându-i pe oameni la răbdare.