Veștile bune sunt aduse de premierul Ludovic Orban chiar în săptămâna Mare. În videoconferință, prim-ministrul a anunțat că există negocieri pentru producerea de ventilatoare de respirație, necesare intubării celor aflați la terapie intensivă.
Orban a precizat faptul că nu toți pacienții de la terapie intensivă au nevoie de ventilatoare. Acesta a menționat că România are, în acest moment, suficiente aparate pentru a face față.
”Vom produce măști FPP2. Vom produce ventilatoare, avem discuții și la Dacia să facem ventilatoare, fie unul francez, fie unul american. Avem posibilitate și la Timișoara, și la Târgu-Mureș. Nu am adus foarte multe ventilatoare în țară, de ordinul zecilor. Este posibil să reparăm, din cele 190 stricate, și să facem bune vreo 90.
Nu toți cei de la terapie intensivă au nevoie de ventilație. Nu pot spune care este numărul exact, dar e mai mic decât al celor aflați la terapie intensivă. Suntem departe de numărul ventilatoarelor pe care îl avem. Vrem să avem 2.000 de ventilatoare în spitale.”, a declarat Ludovic Orban.
Carantinarea instituționalizată rămâne valabilă
În direct la Digi24, premierul a vorbit și despre carantinarea instituționalizată, menționând că momentan sunt suficiente locuri pentru cei întorși din zonele roșii. De asemenea, Orban a vorbit și despre tratarea pacienților asimptomatici acasă, lucru care nu este luat în calcul momentan.
”A fost o explicitare nenecesară, în care era prevăzut că doar în mod excepțional, unde nu mai există loc de carantină, există posibilitatea carantinării la domiciliu. Nu a fost un ordin care duce la anularea obligației celor veniți din zone roșii de a intra în carantină instituționalizată. Oricine vine din zonă roșie va intra în carantină instituționalizată. Nu a fost nevoie să apelăm la acest punct, avem peste 12.000 de locuri de carantină instituționalizată.
În ceea ce privește tratarea persoanelor la domiciliu e ultima opțiune. Vrem să facem spații de tratare, la fel ca în carantină, și sunt mai multe spații în pregătire, în București și în alte județe. ”, a spus Ludovic Orban.