Vestea că Roxana Vancea s-a căsătorit a circulat rapid în rândul fanilor acesteia. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca vedeta să facă acest pas important în viață, dar ca de fiecare dată Roxana a ținut să își surprindă publicul.

Evenimentul a avut loc într-un cadru intim, iar în rândul invitaților s-au numărat doar familia și apropiați ai cuplului. Roxana și Dragoș și-ar dorit să păstreze discreția, iar ulterior să împărtășească bucuria lor și cu restul lumii.

Având în vedere că cei doi sunt împreună de foarte puțin timp, nimeni nu s-a așteptat ca ei să se căsătorească. Totuși, îndrăgostiți până peste cap, tinerii nu au ținut cont de opinia celor din jur și au hotărât să își urmeze inimile. Din pozele publicate online, par mai fericiți ca niciodată, iar zâmbetele lor exprimă doar fericire și iubire.

Despre soțul Roxanei se cunoaște faptul că este antrenor de fitness și că are un fiu dintr-o relație anterioară. Micuțul a fost și el prezent la cununia civilă și se pare că are o relație foarte bună cu vedeta. Chiar dacă sunt la început de drum, ea și Dragoș s-au decis să îl implice cât mai mult pe micuț în viața lor.

Pentru eveniment, Roxana Vancea a avut o ținută simplă, dar deosebită, care i-a evidențiat perfect corpul. Ea a ales să poarte o rochie albă, scurtă, care s-a asortat perfect cu costumul iubitului său.