Salariile nu au crescut, însă prețurile au crescut enorm de mult, la multe produse chiar și de 3 ori mai multe decât costul inițial.

Se pare însă că deși sunt semnale clare de alarmă că oamenii nu mai fac față prețurilor, se anunță din nou creșteri.

1. Vești proaste! Alimentele se vor scumpi

Directorul Romalimenta, Sorin Minea, a anunțat când se va face următoarea creștere de prețuri la alimente. Din păcate, acest lucru se va întâmpla la sfârștiul lunii ianuarie, adică peste câteva zile.

„Nu se vorbește despre o criză alimentară. Se vorbește despre majorări de prețuri, și nu sunt mari, 10%, în următoarele luni. Datorate scumpirilor de utilități în toată Europa, iar în România poate mai mult decât în altă parte”, a anunțat Sorin Minea.

Directorul Romalimenta mai spune că primul val de scumpiri se va simți spre sfârșitul lunii ianuarie, însă nu este mare. În general, aceste scumpiri se fac cu o singură cifră, spune acesta.

Este important de știut faptul că alimentele se scumpesc în toată Europa din cauza crizei îngrășămintelor agricole. Astfel, fabricile trebuie să reducă producția, fiindcă prețurile la gaze naturale au explodat. Deficitul anual de îngrășăminte cu azot va determina și scăderea calității cerealelor.

2. De ce se scumpesc alimentele în Europa

Fermierii din vestul Europei şi-au asigurat doar 70% din necesarul de îngrăşăminte pe bază de azot pentru acest an.  În ţările mai sărace, printre care şi România, există riscul ca recoltele să fie compromise. Asta fiindcă că unii agricultori nu şi-au permis să îşi cumpere îngrăşăminte.

Dacă se reduce cantitatea de fertilizant aplicată pe culturi pentru a face economii, repercursiunile nu vor întârzia să apară. Acest lucru înseamnă o calitate mult mai scăzută și o producție mai mică de grâu și porumb. Acest lucru va duce cu siguranță la creșterea prețurilor și a inflației.

Anul trecut, alimentele s-au scumpit în întreaga lume cu o medie de 23%, potrivit indicelui preţurilor la alimente al Organizaţiei pentru alimentaţie şi agricultură.