Reclamă

Actorii din serialul „Friends” se vor reuni într-un episod special realizat pentru HBO Max. Evenimentul, programat inițial pentru data de 27 mai, când urma să aibă loc lansarea platformei de streaming, a fost însă amânat și a suferit și câteva modificări.

Astfel, eroii producției fenomen au decis să se alăture inițiativei #AllInChallenge, lansată săptămâna trecută și să facă din această reuniune un eveniment caritabil, „The One Where You Meet the Entire Cast of ‘Friends”.
Astfel, Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer vor apărea în această producție, alături de șase fani.

Toți banii strânși în urma acestui show urmează a fi donați în beneficiul unor organizaţii caritabile ce oferă alimente persoanelor vulnerabile afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19.

Proiectul a reușit până în prezent să atragă nume ca Justin Bieber, care s-a oferit să susţină un concert privat, Magic Johnson, care a oferit o invitaţie la un meci al Los Angeles Lakers, Leonardo DiCaprio şi Robert De Niro care au oferit un rol în următorul lor film, thrillerul „Killers of the Flower Moon”, regizat de Martin Scorsese.

Serialul „Friends” a fost difuzat din 1994 până în 2004. Ultimul episod din cele 10 sezoane a avut 52.5 milioane de telespectatori doar în Statele Unite, cea mai mare audienţă a unui episod dintr-un serial al deceniului. Producția s-a bucurat de succes și în perioada în care a fost distribuită pe platforma Netflix, unde a fost al doilea cel mai urmărit serial în 2018.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro