În cursul zilei de ieri, senatul a adoptat propunerea legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale și europarlamentare, respectiv de la 18 ani la 16 ani. Guvernul consideră că propunerea încalcă prevederile Constituției.
Senatul a adoptat, în cursul zilei de ieri, o propunere legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale și europarlamentare. Dacă până acum puteau vota numai cei cu vârsta de peste 18 ani, este posibil ca, pe viitor, vârsta de votare să scadă la 16 ani. Guvernul consideră că propunerea încalcă prevederile Constituției.
Scade, de acum, vârsta de votare
Ieri, în ședința Senatului a fost citită în plen nota de adoptare tacită a propunerii legislative potrivit căreia românii vor putea vota de la 16 ani la alegerile locale și europarlamentare. Potrivit antena3.ro, proiectul urmează să fie dezbătut și de Camera Deputaților.
Aceasta modifică Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, astfel încât „au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”.
Totodată, se propune modificarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, astfel încât „cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”, scrie aceeași sursă menționată anterior.
Țările din Uniunea Europeană le permit tinerilor cu vârsta sub 18 ani să voteze la alegeri
Până acum doar Austria, urmată de Malta și Belgia acordă dreptul tinerilor de 16 și 17 ani să voteze la alegerile pentru Parlamentul European. Doar Austria și Grecia le permit tinerilor de 17 ani să voteze și la alegerile naționale. Alegerile de la diferite niveluri (local, regional și național) respectă reguli electorale diferite.
De-a lungul anilor, vârsta de vot a tot scăzut. UE dorește ca tinerii să fie implicați cât mai mult posibil în alegeri. În martie 2022, Parlamentul European a ajuns la un compromis privind alegerile europene. Acesta prevede reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate statele membre ale UE. Totuși, face excepție cazul în care acestea decid altfel.