Ministerul Turismului a anunțat că intenționează să reia acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 de lei. În acest sens, instituția a pus în dezbatere publică o Ordonanță de Urgență care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanță.

Conform documentului respectiv, aceste vouchere ar urma să fie acordate inclusiv în anul 2026. Ministerul Turismului acordă acest ajutor pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus în sectorul de turism. De asemenea, conform proiectului pus în dezbatere publică, valabilitatea voucherelor emise în anul 2020 este prelungită până la finalul anului viitor.

1.Vouchere de vacanță pentru acești români

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu, susține că acordarea de vouchere de vacanță este un exemplu de bună practică și totodată oferă beneficii turismului românesc, având în vedere situația actuală.

”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022″, a declarat Daniel Cadariu.

2. Care este scopul acestei măsuri

În expunerea de motive a proiectului Ministerul Turismului explică faptul că această măsură atenuează efectele negative ale pandemiei de coronavirus asupra acestui sector.

„De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creşterea numărului de solicitări de autorizare a unităţilor de cazare. La nivel naţional, creşterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenţi”, se arată în Expunerea de motive.

Având în vedere menţinerea efectelor negative ale pandemiei precum şi faptul că numărul cazurilor de infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este foarte crescut în continuare, documentul subliniază faptul că este necesară prelungirea valabilităţii voucherelor emise în perioada ianuarie – decembrie 2020 până la data de 31 decembrie 2022.