Versurile cântecului „Porcherie” scris de trupa punk Bérurier Noir în 1985 au devenit virale în perioada premergătoare alegerilor anticipate din Franța. Decizia președintelui Emmanuel Macron de a dizolva Adunarea Națională a alimentat înverșunarea tinerilor, politicienilor și celebrităților împotriva extremei drepte franceze, determinând o nouă explozie de popularitate pentru versul ‘La jeunesse emmerde le Front National’ (tinerii enervează Frontul Național).

Tinerii au început să încarce pe TikTok clipuri în care cântă această piesă, iar europarlamentarul de stânga Manon Aubry a preluat melodia în timpul mitingurilor politice. Actrița Marion Cotillard s-a alăturat mișcării, postând pe Instagram o fotografie în care poartă o insignă cu același vers.

François Guillemot, solistul trupei Bérurier Noir, a explicat că versul face parte din piesa „Porcherie”, înregistrată în 1985 ca un protest împotriva ascensiunii extremei drepte. „S-a dezvoltat într-adevăr într-o declarație politică la concertele noastre,” a spus Guillemot. „La acea vreme, a existat o puternică mișcare skinhead de extremă dreaptă, iar unii adepți se prezentau la concertele noastre.”

Guillemot a precizat că versul este un protest împotriva politicilor rasiste ale Frontului Național. „Prima dată când am cântat melodia cu acele cuvinte a fost la un concert foarte mare la Toulouse în 1985 și a primit instantaneu un feedback foarte bun din partea mulțimii,” a adăugat artistul. „Oamenii au început să scandeze la mitingurile de protest, ridicând degetul mijlociu pentru a-și arăta respingerea față de Frontul Național.”

Recenta viralizare a cântecului este considerată de Guillemot ca un semn al nemulțumirii tinerilor față de actuala situație politică din Franța. „Renașterea piesei nu mă face fericit pentru că vine într-un moment cu adevărat periculos din istoria Franței,” afirmă François Guillemot. „Se pare că suntem la un punct de cotitură.”

El crede că abordarea conservatoare a politicienilor RN, precum Marine Le Pen și Jordan Bardella, a reușit să atragă un electorat mai puțin ideologic, dar nemulțumit de status quo. „Cred că Macron trebuie să-și asume cea mai mare parte a vinei. Avea totul în mână pentru a crea o schimbare reală, dar managementul său arogant al statului a reușit să întoarcă o mulțime de oameni împotriva lui,” a comentat solistul Bérurier Noir.