O problemă care a generat multiple controverse în ultimele luni este analizată acum de ministrul Afacerilor Interne. Marcel Vela și-a exprimat, ieri, nemulțumirea, în privința privilegiilor salariale de care se bucură Poliția Locală, comparativ cu poliţiştii MAI. Ministrul spune că prin subordonarea față de primării, polițiștii locali beneficiază de o grilă de salarizare superioară Poliției Naționale și asta în condițiile în care responsabilitățile și riscurile pe care și le asumă cei din urmă sunt cu mult mai mari.
„Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local (…) În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. Trebuie evaluat în mod corect și cinstit, cu toată lumea la masă”, a declarat Marcel Vela, la Digi 24.
În acest context, ministrul a declarat că dorește o „rebrănduire” a Poliției Române, pentru ca cetățenii să poată face diferența între cele două organe de ordine, iar atribuțiile instituțiilor să nu se mai suprapună.
„Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română. Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul faţă de Poliţia Locală, am fost primar 12 ani, am construit poliţie locală în sensul că i-am găsit gardieni publici, după aceea poliţie comunitară şi poliţie locală – băieţi destoinici”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela.