Dependența de droguri este o reală problemă și se pare că nici vedetele nu au scăpat de ea.

Numai anul acesta, cel puțin două nume sonore au fost cap de listă la consumul de substanțe interzise. Și anume, Dorian Popa și Ana Morodan. Ambii au fost prinși în trafic, dar nu au fost singurii care au trecut prin asta.

Anul acesta, vedetele de la noi au făcut ce au făcut și au comis-o destul de grav după ce au fost prinse în trafic sub influența substanțelor interzise. Ana Morodan a fost prima care a atras atenția tuturor, după ce era să producă un accident în traficul din Capitală, dar, din fericire, a fost oprită la timp de organele de control.

„Contesa Digitală”, așa cum este cunoscută în mediul online, a încălcat grav legea și s-a urcat la volan băută și sub influența substanțelor interzise. Pe lângă faptul că avea deja permisul de conducere suspendat în momentul în care a fost prinsă în trafic, aceasta a ignorat primele avertismente ale organelor de poliție. Acum, Morodan și-a primit pedeapsa cu suspendare.

Vedetele din România care au fost prinse drogate la volan. Pentru unele, finalul a fost tragic
Social media

Dorian Popa a rămas pieton

Cel mai recent exemplu de vedetă care a călcat strâmb este Dorian Popa. Vineri seara, vloggerul a fost oprit pe raza Domneștiului, localitatea unde își are domiciliul și a fost testat cu Drug Testul. Serviciul Rutier Ilfov a confirmat că rezultatul a fost unul pozitiv, așa că i-a suspendat lui Dorian permisul și dreptul de a conduce.

Dorian a fost dus imediat la o unitate medicală din Capitală unde i s-au prelevat probe biologice care vor confirma sau infirma prezența drogurilor. Momentan, singurele care au vorbit despre aceste episod au fost mama lui Dorian și Babs, iubita lui.

Vedetele din România care au fost prinse drogate la volan. Pentru unele, finalul a fost tragic

Drogurile la volan pot ucide

Un caz mai trist al condusului sub influența drogurilor a fost Răzvan Ciobanu. Celebru designer a murit în ziua de 29 aprilie 2019, după ce a petrecut o noapte întreagă în cluburile de la malul mării. La un moment dat, pe drumul către casă, în zona localității Săcele, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un pom.

Tot în 2019, Victor Slav a fost oprit la un control de rutină, iar după ce a fost testat cu Drug Testul, de unde a reieșit că aceasta consumase cannabis. Fapta sa i-a adus un dosar penal.

Vedetele din România care au fost prinse drogate la volan. Pentru unele, finalul a fost tragic
Social media

În 2020, fostul soț al Andreei Bălan, George Burcea a fost depistat pozitiv de cocaină în timp ce se afla la volan. Pentru fapta sa, George Burcea a fost obligat să plătească suma de 16.000 de lei, un an nu a mai avut voie să conducă, însă, cel mai tragic a fost faptul că acesta a fost principalul motiv pentru care Andreea Bălan a divorțat de el.

Alte vedete care au mai fost supuse aparatului Drug Test și ale căror rezultate au fost pozitive sunt Fulgy și Puya.