Reclamă

Neversea este unul dintre cele așteptate evenimente de peste an.  Festivalul a fost reluat în forma inițială după ce restricțiile pandemiei au împiedicat acest lucru anul trecut. Zilnic, în acest weekend au fost prezenți la Neversea peste 60.000 de tineri dornici de a se bucura de experiența festivalului. Printre aceștia s-au aflat și câteva dintre vedetele din România

Bendeac și Alexandra Stan, primii la distracție

Ca în fiecare an de festival, la distracție au luat parte persoane publice. Fie că au fost doar în trecere sau au bifat 3 zile și 3 nopți de distracție, vedetele au fost încântate de atmosferă. Mihai Bendeac a luat parte la Neversea unde s-a distrat alături de Codin Maticiuc și alți prieteni apropiați.

FullSizeRender

Sursa foto: Social media

Alexandra Stan a rupt toate normele și s-a bucurat din plin de muzică, odată cu această experiență.

De altfel, la festival au mai luat parte și Alexia Eram, Laura Giurcanu,  Emily Burghelea s-au distrat la Neversea. Cucu Gram, WRS sau Zannidache au fost de asemenea prezenți al Neversea.

Oana Roman, prezență aparte în cadrul evenimentului

Aflată pe litoral pentru câteva zile de vacanță, Oana Roman a decis să se alăture tinerilor petrecăreți la Neversea. Vedeta s-a declarat încântată de un astfel de concept. Cu toate acestea, fiica lui Petre Roman nu a zăbovit prea mult pe plaja Modern acolo unde a avut loc evenimentul.

Denumit și UNTOLD-ul de pe litoral, Neversea a fost cu siguranță reușit și în acest an. Zeci de artiști au urcat pe scenă în cele trei zile de festival și au încântat publicul. Trăgând linie, în fața scenei Neversea de pe Plaja Modern din Mamaia au ajuns laolaltă sute de mii de participanți.

La fel ca în anii trecuți, tinerii au încheiat zilele de distracție deja cu gândul la următorul eveniment de la malul mării.

 


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro