O vedetă din România a fost respinsă la un interviu din cauza vergeturilor. Ea a mărturisit că a fost respinsă imediat, în contextul în care acum este cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din România. Totuși, despre cine este vorba? 

O vedetă de la noi din țară a fost respinsă imediat de la un interviu din cauza vergeturilor. Așadar, recent, s-a aflat și despre cine este vorba. Ei bine, este vorba despre nimeni alta decât Alina Pușcaș. Vedeta a fost întotdeauna invidiată pentru felul în care arată. Ea merge la sală foarte des și are foarte mare grijă la alimentație. Acum, actrița se declară șocată de declarațiile lui George Buhnici. Așadar, cu această ocazie, Alina a vrut să scoată la iveală experiența sa, care a avut loc în trecut.

social media

Ce a pățit Alina Pușcaș la un interviu

Din cauza vergeturilor pe care actrița le avea pe corp, aceasta nu a reușit să devină manechin. În momentul în care a ajuns la interviu, frumoasa actriță a fost refuzată din prima, după ce și-a expus vergeturile de pe coapse.

„Am de gând să vă zic părerea mea! Nu e un subiect Hot, dar este extrem de dezbătut. Am puțin șocată de declarațiile lui George Buhnici. Am fost șocată de faptul că astfel de declarații au venit din partea lui, din partea unui om cu experiență în televiziune. Care știe foarte clar cât de periculoase sunt astfel de afirmații publice. Nu voiam să deschid subiectul, dar totuși o fac. (…)

Îmi amintesc cu tristețe că în adolescență mi-am dorit să merg la o agenție de modele. Am obținut interviul, dar când au văzut că am vergeturi pe coapse, m-au refuzat imediat. Pe atunci am crezut că nu sunt suficientă eu, eram foarte supărată și dezamăgită. Am zis că nu am șanse să fie între manechine din cauza vergeturilor. Eu m-am ales cu vergeturi și după cele trei sarcini minunate pe care le-am avut, a fost vorba despre modificările de volum.” , a spus Alina Pușcaș.