Vaticanul le-a interzis angajaților de la Bazilica Sfântul Petru să aibă tatuaje vizibile sau piercinguri corporale cu scopul de a conserva „decorul”, informează Reuters.

Noua regulă, publicată weekendul trecut, se aplică celor aproximativ 170 de angajați de la Fabrica San Pietro, departamentul însărcinat cu administrarea faimoasei bazilici.

Părintele Enzo Fortunato, director de comunicare al bazilicii, a declarat luni pentru Reuters că noul regulament codifică norme care „au fost în vigoare în trecut într-o formă diferită”.

Cu toate acestea, el a negat relatările din presa italiană potrivit cărora laicilor care au o relație dar nu sunt căsătoriți le va fi interzis de acum înainte să lucreze la Fabrica San Pietro, calificând acele informații ca fiind „bârfe”.

Regulamentul stipulează că angajații trebuie să aibă „un comportament religios și moral exemplar, inclusiv în viața privată și de familie, în conformitate cu doctrina Bisericii Catolice”.

Potrivit preceptelor Bisericii Catolice, relațiile sexuale în cadrul cuplurilor necăsătorite reprezintă un păcat și chiar și cuplurile logodite trebuie să își păstreze castitatea până la căsătorie.