Vasile Bănescu se retrage din funcția de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei Române

Data actualizării: 04/07/2024

Vasile Bănescu a anunțat că se retrage din funcția de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei Române. Acesta a precizat, joi seara, într-un comunicat citat de Agerpres: „După o îndelungată activitate în zona comunicării instituționale a Patriarhiei Române, după mulți ani în care am încercat să împlinesc cu rigoare și onestitate misiunea onorantă de transmitere în spațiul public a mesajului Bisericii… a sosit și timpul așezării unui punct… Decizia așezării acestui punct este una exclusiv personală”.

Potrivit lui Vasile Bănescu, începând cu data de 5 iulie, funcția de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei va reveni părintelui consilier patriarhal Adrian Agachi. Acesta este descris drept „un tânăr, dar rafinat teolog, cu riguroase studii în Marea Britanie finalizate printr-o teză de doctorat susținută la Universitatea din Winchester, un om profund onest și bun cunoscător al realității bisericești”.

Vasile Bănescu și-a exprimat convingerea că activitatea Biroului de presă al Patriarhiei va continua pe aceeași cale a comunicării prompte și adecvate la realitatea bisericească și socială. „Singura care conduce spre binele comun al Bisericii și societății dezirabil unite prin necesar dialog și atenție morală reciprocă”, a adăugat acesta.


În comunicat, Vasile Bănescu a mulțumit Patriarhului Daniel pentru sprijinul acordat de-a lungul a 15 ani de colaborare: „Prezența sa în fruntea Bisericii este garanția singulară, deplină și liniștitoare a bunei cârmuiri a acesteia… spre portul stabilelor valori creștine europene”.

Citește și:

Vasile Bănescu a menționat că activitatea sa viitoare se va desfășura în sfera dialogului dintre stat și cultele religioase, fiind onorat să facă parte din echipa Secretariatului de Stat pentru Culte și să continue realizarea emisiunii „Credință și cultură” la televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române.

„Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru foarte buna relație construită în timp pe respect, încredere și onestitate”, și-a încheiat Vasile Bănescu mesajul.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨