Varianta feminină a “Escrocului de pe Tinder”. Cum a reușit o clujeancă să obțină bani de la bărbații de pe Facebook și ce motive penibile le-a invocat, pentru a-i primi
Povestea „escrocului de pe Tinder” pare că se repetă și în România, doar că la un nivel mult mai mic, iar de această dată protagonista este o tânăra, Diana. Ea și-a dezvoltat o „afacere” din a păcăli omenii din mediul online. La fel ca personajul din celebrul documentar, Diana are pregătită la perfecțiune întreaga „scenetă” pe care a jucat-o de mule ori, reușind să păcălească mulți oameni. Cum acționează tânăra?
O tânără din Turda a ajuns în atenția autorităților pentru înșelătorie. Aceasta a fost dată în vileag de una dinte victimele sale pe rețelele de socializare. Planul după care acționa Diana este unul simplu. La ore târzii, tânăra le scria „țintelor” sale și le spunea că are mare nevoie de ajutor. Spunea că este blocată în aeroport și are urgentă nevoie de câteva sute de lei pentru a ajunge la înmormântarea bunicii sale.
Povestea a fost crezută de mai mulți internauți care i-au transferat imediat tinerei banii. Aceasta le promitea că va returna suma integrală și se revanșa. Însă, când venea timpul să achite datoria, tânăra spune că banii nu i-au intrat niciodată în cont, probabil dintr-o eroare. Așa au fost mulți păcăliți, până când una dintre victime a decis să o demaște pe un grup de Facebook.
„Aveţi mare grija la ea! Ţepară, escroacă! La ora 5:00 dimineaţa, îmi trimite mesaj dacă pot să o ajut cu suma de 200 leo. Deoarece este în aeroport şi trebuie să ajungă în ţară pentru înmormântarea bunicii ei, ea rămânând fără bani. I-am trimis 240 lei, ultimii mei bani, promiţând că îi va transfera înapoi de îndată ce ajunge în ţară. Apoi a spus că nu s-au virat banii, că ea nu a primit nimic.
Transferul a fost făcut, am umblat şi pe la bancă cu extrase de cont, iar banii au fost viraţi către ea. Aşadar este o escroacă. 200 lei de pe unul 200 de pe altul, la 10 persoane are 2.000 pe zi. Sper că nu a mai picat nimeni în plasă, iar cu ocazia asta o fac faimoasă, să o cunoască toată lumea, ce fel de fată bună e. Ruşine să îi fie şi de educaţia pe care a primit-o de la părinţi. Aşa să îi ajute Dumnezeu. Aveţi grija oameni buni cu astfel de specimene!”, a scris tânărul pe Facebook.

Tânăra a intrat în atenția autorităților
Postarea celui care a căzut în capcana Dianei a devenit virală. Mai mult, se pare că acesta nu a fost singurul care i-a picat în plasă, fata reușind să păcălească destul de multă lume. De asemenea, oamenii din Turda au scris în comentariile postării că practica este des întâlnită în oraș, existând mai multe fete cu povești asemănătoare.
Acum, Diana a intrat în atenția autorităților pentru înșelătorie. Tânăra le-a spus oamenilor legii că nu are nicio legătură cu cele întâmplate. Mai mult, Dina a spus că pagina ei de Facebook a fost spartă de către hackeri, în urmă cu câteva luni, iar de atunci se folosesc de identitatea ei.





