Autoritățile s-au gândit la 3 variante pentru vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani. Medicul Valeriu Gheorghiță a spus cum se va realiza aceasta și din ce dată va fi implementată.
Copiii vor putea fi vaccinați în primul rând la cabinetele medicilor de familie de care aparțin, în centrele din unitățile sanitare, sau în cabinetele organizate în centrele adresate populației generale. Momentan serul de la Pfizer se va folosi în 45 de cabinete de vaccinare. Toate, aflate în unităţile sanitare și alte 135 de centre.
„Situaţia preliminară legată de numărul de cabinete de vaccinare adresate copiilor cu grupa de vârstă 5-11 ani. Sunt identificate circa 45 de cabinete în unităţile sanitare. Și alte 135 de cabinete de vaccinare în centrele unde, în momentul de faţă, se foloseşte vaccin de la compania BioNTech/Pfizer. Aceste situaţii vor fi în dinamică şi pe măsură ce vom avea o finalizare a numărului de cabinete, o vom comunica”, a spus Valeriu Gheorghiţă pentru Agerpres.
Când va începe campania de vaccinare?
Comisia Europeană urmează să autorizeze serul de la Pfizer și pe cel de la Moderna. Datele stabilite sunt 26 noiembrie, respectiv la jumătatea lunii decembrie aproximativ, conform declarațiilor lui șefului Comitetului Național pentru vaccinare.
„Avem confirmarea că pe 25 noiembrie Agenția Europeană a Medicamentului va face recomandarea de autorizare. Probabil că pe 26 Comisia Europeană va autoriza vaccinul de la Pfizer pentru a fi administrat la grupa de vârstă 5-11 ani. Cred că la mijlocul lunii decembrie și vaccinul de la compania Moderna va primi recomandarea de autorizare pentru grupa de vârsta 6-11 ani”, a spus acesta.
De asemenea, abia după ce va fi aprobat serul de la Pfizer, va începe campania de vaccinare a copiilor. Timpul va depinde de cât de repede vor ajunge dozele respective.
Cum se va desfășura imunizarea copiilor?
Părinții vor putea căuta în platforma naţională de programare centrele disponibile pentru imunizarea copiilor. De asemenea, vor avea pe platformă mai multe informații de care vor avea nevoie. Între timp, medicii au stabilit dozajul pentru categoria de vârstă 5-11 ani. Minorii vor fi injectași cu 10 micrograme la două doze la interval de 21 de zile.
„Probabil că vom asocia către fiecare centru, pe hartă, un icon care să identifice această posibilitate, de administrare la copii, şi, de asemenea, centrul în sine va fi redenumit astfel încât pentru populaţie să fie uşor de identificat şi de efectuat programarea”, a spus în încheiere Velriu Gheorghiță.