Reclamă

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că un val de aer polar se va abate asupra României în curând, determinând o răcire accentuată a vremii în următoarele zile. Chiar dacă weekendul a adus o vreme frumoasă, situația se va schimba în curând, odată cu venirea unui val de precipitații pe teritoriul țării.

Potrivit ANM, temperaturile negative, bruma și înghețul sunt așteptate în unele zone. Meteorologii prognozează o instabilitate atmosferică accentuată începând de luni, care va aduce ploi, vijelii, grindină și chiar îngheț. Cu toate acestea, spre finalul săptămânii viitoare, vremea se va încălzi.

Val de aer polar peste România

Astăzi este o zi în general frumoasă, cu cer senin. Cu toate acestea, după-amiaza aduce ploi scurte în zonele de munte, în centrul și estul țării, iar de mâine după-amiază și seară, vor fi ploi mai serioase, pe arii extinse în jumătatea de vest a țării, din Europa Centrală.

Marți, ploile vor cuprinde întreaga țară, fără a ocoli nicio zonă. Aceste ploi vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Miercuri, ponderea acestor ploi se va muta pe partea centrală, estică și sud-estică a țării, precum și pe partea sudică.

Abia de joi se va vedea o îmbunătățire sub aspectul precipitațiilor. În prezent, temperaturile sunt plăcute, fiind destul de apropiate de normal, atingând 22-23 de grade astăzi în Lunca Dunării, 23 de grade și mâine în Muntenia, și în jur de 21 de grade în Capitală.

Se strică vremea în România

De marți încolo, vremea se va răci și o masă de aer rece și polar va pătrunde în țară, ducând la temperaturi mai coborâte față de normal pentru această perioadă. Marți vor fi temperaturi destul de scăzute pe partea vestică și nord-vestică, iar miercuri vor fi temperaturi de numai 8-9 grade în depresiuni și 15-16 grade pe partea vestică și sudică a țării, cu 5-7 grade mai mici decât normalul.

Joi va fi la fel, cu temperaturi ușor negative în depresiuni, brumă și îngheț în acele zone depresionare. Prin urmare, mijlocul săptămânii viitoare va aduce o vreme destul de rece. Abia de joi înainte vom vedea o îmbunătățire sub aspectul precipitațiilor, iar temperaturile încep să crească spre weekendul viitor.

Conform datelor actuale, vineri și sâmbătă va fi o vreme destul de frumoasă în mare parte din țară, cu ploi puține. Cu toate acestea, duminică și luni, există o probabilitate crescută de apariție a ploilor din nou.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro