Reclamă

Soția lui Nelu Ploieșteanu a precizat că nu poate trece peste cele mai dureroase momente din viața sa. Femeia și-a pierdut și soțul, dar și fiul. Pe data de 2 aprilie s-a împlinit un an de când s-a stins din viață Nelu Ploieșteanu după ce s-a infectat cu virusul Covid-19. Și lipsa fiului este resimțită la fel de mult. Elena Ploieșteanu și-a pierdut băiatul în urmă cu patru ani. 

Elena Ploieșteanu: Nu mai am puterea pe care am avut-o”

Soția regretatului artist a mărturisit că nu poate trece peste moartea soțului său. A trecut un an de când s-a stins din viață Nelu Ploieșteanu, iar în luna aprilie se împlinesc 4 ani de când fiul său, Mihăiță a murit.

„El tot timpul îmi spunea că sunt cea mai puternică. Acum simt că nu mai pot, nu mai am puterea pe care am avut-o. Băiatul, pe data de 21 aprilie, face 4 ani, Nelu, pe 2 aprilie, a făcut un an.

Nu o să-i uit niciodată, nu o să am putere să depășesc. Cred că mă vedeți….și fizic, și psihic. Dar vreau să fiu alături de copii și de nepoți cât o vrea bunul Dumnezeu”, a spus Elena Ploieșteanu într-un interviu acordat pentru Antena Stars.

Văduva lui Nelu Ploieșteanu nu și-a uitat soțul la un an de la moartea sa: „Nu o să am putere să depășesc”
Arhivă

Familia regretatului artist a făcut plângere împotriva Spitalului Floreasca. Fiica și soția lui Nelu Ploieșteanu susțin că medicii nu au făcut nimic pentru ca artistul să fie salvat.

„4 medici au stat cu capul în jos și nu s-au uitat în ochii mei. Mi-a spus directorul spitalului că dacă el ar fi fost în spital, tata nu ar fi murit. În pandemie, farmacia spitalului era închisă.

Să nu mă sune niciun medic, să nu o sune pe mama… Mihăiță a fost la Floreasca de multe ori internat.
Puteau să ne spună, trebuie să cumpărați acest medicament, oricât de mult ar fi costat”, a spus Aneta, fiica lui Nelu Ploieșteanu.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro