Gospodărirea corectă a pășunilor reprezintă fundamentul unui sistem de succes și profitabil. De aceea, pentru fermierii care adoptă un sistem axat pe pășunat, gestionarea corespunzătoare a pășunilor cu costuri reduse este critică.
Pentru a menține sau a îmbunătăți rentabilitatea, accentul trebuie pus pe reducerea costurilor și/sau îmbunătățirea eficienței la nivelul fermei, iar creșterea dependenței de furajele de pe pășune oferă ocazii considerabile pentru a reduce costurile. În mod normal, costul estimat al pășunilor este de aproximativ jumătate din costul furajelor însămânțate sau din substanța uscată, se afirmă într-un studiu efectuat și pblicat de Pen State.
Un plus de cca 30 de litri de lapte
Cercetările din mai multe zone geografice au demonstrat că sistemele de pășunat bine gestionate au oferit adaosuri de 17 până la 20 de kg. de materie uscată/vacă/zi pentru rasa Holstein, reprezentând cca. 3% din greutatea corporală. Într-un alt studiu s-a obținut un aport zilnic de pășune de 22 kg., la bovine Holstein cu genetică ridicată, hrănite exclusiv cu iarbă de pe pășune. Acest aport poate oferi o energie adecvată pentru a susține teoretic o producție de 30 l de lapte zilnic.
Cu toate acestea, majoritatea vacilor pot pierde din greutate, deoarece, consumul de furaj depășește consumul de energie. Producțiile de lapte de această magnitudine pot fi realizate numai primăvara sau la începutul verii, când calitatea pășunilor este ridicată.
La rândul ei, substanța uscată este determinată de gestionarea nutriției, cantitatea de hrană, frecvența hrănirii și alți factori. Aportul pentru vaca de lapte este determinat în mare măsură de cât de eficientă este recoltarea nutrețurilor în câmp și depinde în primul rând de timpul de pășunat și de viteza de admisie în timpul perioadei de pășunat.
Cantitatea de iarbă consumată este caracterizată de timpul petrecut la pășunat, rata de mușcare, și cantitatea de admisie pe masă sau mărimea mușcăturii. Acest lucru poate fi descris prin formula Admisia nutrețului = Timpul de pășunat X Rata de mușcare X Mărimea mușcăturii
Trebuie însă ținut cont de faptul că timpul de pășunat și rata de mușcare sunt în primul rând factori anatomico-fiziologici, ceea ce înseamnă că producătorii de lapte au un control redus asupra acestor factori.
Constrângerile comportamentale
Vacile cu randament ridicat au o foame mai puternică decât vacile cu randament mic și, prin urmare, pasc timp mai lung (500-700 minute/zi), având rate mari de mușcătură (65 de mușcături/minut). Cu toate acestea, factorul major care influențează aportul este cantitatea de aport de plante pe mușcătură sau masa mușcată. Masa mușcăturii poate fi controlată. Creșterea mica a aportului mușcăturii poate avea un efect major asupra aportului zilnic de iarbă dar și asupra performanței animalelor. Mărimea mușcăturii este influențată în principal de factorii de împrăștiere, cum ar fi înălțimea iarbii și densitatea, precum și proporția de materie verde.
Constrângerile comportamentale privind viteza de mușcare și timpul de pășunat înseamnă o reducere a consumului zilnic de furaje. Cantitatea de timp petrecută la pășunat crește odată cu scăderea cantității de iarbă, motiv pentru care vacile trebuie să aibă o grămadă densă, cu o înălțime a de cel puțin 30 cm, în funcție de tipul de iarbă.
Într-un alt studiu, comparându-se suplimentele de concentrate, vacile au fost echipate cu aparate de înregistrare electronice pentru monitorizarea comportamentului de hrănire și de mestecare. S-a constat că vacile hrănite numai cu iarbă au păscut cca. 617 minute/zi și au avut o medie de 56 de mușcături/minut, însemnând 35.000 muscaturi pe zi. Acest lucru sugerează că vacile ținute pe pășune ar putea avea nevoie de fălci și guri mai puternice decât vacile hrănite în mediu închis.
Evident, disponibilitatea adecvată a pășunilor este esențială, pentru ca vacile să aibă acest număr mare de mușcături. Cea mai notabilă diferență a fost între aport și mușcătură. Vacile utilizate în studiu în studiu, care au primit o alocație mai mare de iarbă, au avut o ușoară creștere a substanței uscate/mușcătură (0,60 gr. față de 0,55 gr.). Adaosul total de hrană concentrată a fost mai mare decât se aștepta, iar producția zilnică de lapte a fost de 65 l.
Determinarea înălțimii reziduale
Cotele de iarbă disponibile sunt determinate prin măsurarea înălțimii ierbii și de scăderea înălțimii reziduale dorite. Pășunile trebuie măsurate în mai multe locuri reprezentative, pentru a obține o înălțime medie. Cu o înălțime reziduală a butașului de cca 8 cm, vaca are între 4 și 6 centimetri de furaje disponibile. Este important ca înălțimea de miriște să fie menținută, pentru a asigura supraviețuirea speciilor de plante dorite. Acest lucru se întâmplă în special în condiții de secetă, în care supra pășunii se va deteriora sever și va întârzia regenerarea. În condiții severe de secetă, animalele ar trebui să fie îndepărtate din pășune și să fie hrănite cu furaje stocate.