Iată care a fost motivul pentru care nu s-a putut odihni și cum a încercat partenerul său să o salveze din această situație.
Ce s-a întâmplat în vacanța vedetei
Flavia Mihășan este o mămică mândră. Are doi copii superbi, dar uneori, să fii părinte nu este atât de ușor. Fosta asistentă TV a fost plecată în vacanță alături de micuții ei și, se pare, a cam avut bătăi de cap.
„A fost mai puțin relaxant decât ar trebui să fie o vacanță, pentru că sunt doi copii mici care dorm la prânz. Tudor încă doarme de două ori, Carol o singură dată, dar nu la aceleași ore. Nu mănâncă aceleași lucruri, unul voia în apă, altul să doarmă, și tot așa, și eram, evident, numai noi doi, ca de obicei.
Măcar acasă avem un alt ritm, Carol merge la grădiniță până la o anumită oră, și cu Tudor mă descurc singură, nu am nicio problemă. Cu un singur copil mi se pare foarte simplu acum. (…) E lecția răbdării și maturizării fiecărui om, după părerea mea”, a declarat Flavia Mihășan, pentru antenastars.ro.
În urmă cu ceva timp, Flavia Mihășan a dorit un mic ajutor din partea unei alte persoane. Așa s-a decis că ar fi bine să angajeze o bonă, însă din nefericire, fosta asistentă TV nu a găsit o persoană profesionistă care să aibă grijă de micuții ei. Ea a precizat și care au fost „gafele” pe care bona le-a făcut, fapt ce a determinat-o să renunțe la vreun ajutor.