O româncă a avut o vacanță de coșmar în Antalya. Femeia și fiica sa au ajuns la spital, unde au aflat că unitatea nu acceptă asigurări medicale. În final, familia a achitat o sumă colosală pentru tratament.
Vacanță de coșmar pentru o româncă în Antalya
Vacanța româncei s-a terminat în momentul în care atât ea, cât și fiica ei, au descoperir că au inflamații puternice la nivelul amigdalelor. Motiv pentru care au decis să meargă imediat la cel mai apropiat spital.
Aici însă, au avut parte de cea mai neplăcută surpriză. Deși aveau asigurare medicală și își luaseră toate măsurile necesare pentru o astfel de situație, spitalul respectiv a refuzat să accepte plata prin această modalitate.
Femeia a insistat, a contactat chiar și asiguratorul, care a încercat să discute cu reprezentanții unității medicale, dar fără succes. Medicii de la spitalul cu pricina au insistat că serviciile medicale de care aveau nevoie vor trebui plătite integral, motivul fiind că asigurarea medicală nu este acceptată pentru decontarea directă a plății.
Neavând ce să facă, românca a trebuit, în cele din urmă, să achite tot. 455 de euro a fost consultația pentru ea, în timp ce pentru fiica sa a plătit 355 de euro
Suma colosală pe care i-au cerut-o medicii
Doar că coșmarul nu s-a oprit aici. Medicii din spital au decis că cele două au nevoie de alte investigații medicale, pe lângă cele efectuate în timpul consultului. Adică alți bani, pe care femeia i-a scos din propriul buzunar. Ar fi trebuit să achite atât analizele, tratamentul, cât și perioada de 6 ore în care au fost internate.
La finalul zilei, totalul ar fi fost unul incredibil: 1.200 de euro de persoană, adică în total 2.400 de euro. Bani fără de care medicii turci ar fi refuzat să le trateze pe cele două.
Românca nu a avut însă acești bani, așa că a luat legătura cu directorul spitalului. În final, acesta a fost de acord să le facă celor două un discount. 465 de euro pentru internarea de 2 ore pentru o singură persoană. Femeia a decis ca doar ea să se interneze, căci era în stare mai gravă, în timp ce fata ei a primit doar tratament. În total, 1255 de euro, bani pe care i-a plătit din propriul buzunar.