Reclamă
Reclamă

USR a depus, la iniţiativa deputatei Oana Ţoiu, un proiect de lege prin care angajaţii ce au beneficiat de pe urma unor diplome sau certificate false să fie obligați să returneze foloasele necuvenite, iar instituţiile publice care le-au plătit să recupereze sumele necesare.

Conform USR, în prezent, dacă unui angajat i se desfiinţează sau anulează, prin hotărâre judecătorească definitivă, diploma sau certificatul de studii, nu există o reglementare clară în Codul Muncii şi Codul Administrativ care să permită angajatorului să recupereze sumele obținute de salariat în mod necuvenit.

„În ultimii ani, un număr semnificativ de diplome de bacalaureat şi de licenţă au fost desfiinţate de instanţele judecătoreşti. De exemplu, în aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 4 a dispus desfiinţarea a 43 de diplome de bacalaureat şi a 24 de diplome de licenţă. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor a unui general, fost şef SPP, eliberată de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Or, o parte dintre cei ale căror diplome au fost desfiinţate au fost/sunt angajaţi sau funcţionari publici în autorităţi şi instituţii publice şi au obţinut beneficii de pe urma acestor documente false”, arată USR.

Reclamă

Deputata USR Oana Ţoiu, membră a Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, a declarat: „Cei care au decizii definitive ale instanței că au folosit diplome false de doctorat, de specializări sau de licenţă ori master vor fi nevoiţi să returneze foloasele necuvenite obţinute pe baza lor: sporuri, salariu net şi alte beneficii. Angajatorii privaţi vor avea dreptul de a le recupera în instanţă, iar angajatorii de drept public vor avea obligaţia să iniţieze procesul de recuperare. Pentru minciună şi furt trebuie să existe consecinţe, iar primirea unui salariu sau a unui spor de doctorat pe baza unei diplome false este un folos necuvenit, care trebuie returnat, iar consecinţele sunt necesare pentru restabilirea unor principii corecte în societate”.

Proiectul USR propune completarea Codului muncii (Legea 53/2003) astfel încât, în situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă se desfiinţează sau se anulează diploma sau certificatul de studii ale unui angajat, angajatorul să aibă dreptul să ia măsuri pentru recuperarea sumelor obţinute în mod necuvenit, în termen de 12 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.

În cazul autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi unităţilor bugetare, recuperarea sumelor încasate necuvenit constituie o obligaţie.

Dispoziţii similare sunt propuse şi în completarea Codului administrativ (OUG 57/2019), pentru funcţionarii publici, mai arată USR.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro