O regiune extinsă din sud-estul Caraibelor se află în alertă maximă sub amenințarea uraganului Beryl, o furtună de categoria patru, fiind primul din acest sezon, a anunțat duminică Centrul Național pentru Uragane din SUA (NHC).

„Avioanele de recunoaștere au descoperit că Beryl este acum un uragan extrem de periculos de categoria patru”, se arată în comunicat, avertizând că rafalele de vânt care pun viața în pericol și furtuni sunt așteptate luni dimineață în Insulele Windward, un grup de insule care include Martinica, Sfânta Lucia și Grenada. Potrivit NHC, uraganul este situat la aproximativ 565 de kilometri est-sud-est de Barbados, cu rafale de vânt de 215 kilometri pe oră.

Barbados a fost plasată în alertă de uragan, în timp ce St. Lucia, Saint Vincent și Grenadine și Grenada au fost plasate sub atenționare de uragan. Avertizări sau atenționări de furtună tropicală sunt în vigoare pentru Martinica, Tobago și Dominica.

„Condițiile atmosferice și oceanice sunt favorabile unei noi intensificări în următoarele două zile – Beryl ar urma să atingă nivelul de uragan major, înainte de a tranzita Antilele Mici”, a indicat duminică site-ul Météo France la ora locală 17:30 (21:30 GMT).

La Bridgetown, capitala Barbados, mașinile formau cozi la benzinării, în timp ce supermarketurile și magazinele alimentare erau pline de clienți în căutare de alimente, apă și alte produse, potrivit AFP. Unii locuitori au început să monteze protecţii suplimentare la case.

Potrivit NHC, vântul va atinge 100 km/h, fiind posibile „rafale mai puternice”. „Condiții de uragan sunt așteptate în zona de avertizare de uragan începând de duminică seară”, a precizat NHC, avertizând cu privire la ploi abundente, inundații, vânturi și valuri de furtună cu potențial letal, care ar putea ridica nivelul apei cu până la 2,1 metri peste valorile normale.

Începând de vineri, prefectul din Martinica a mobilizat centrul operațional departamental al insulei, teritoriul francez cel mai amenințat de traiectoria probabilă a furtunii, a anunțat biroul său. „Este deja foarte probabil ca marea să fie foarte agitată începând de duminică seara și cu siguranță în cursul zilei de luni”, au anticipat, la rândul lor, serviciile statului francez din Martinica.

Valuri de până la cinci metri sunt așteptate în canalul St. Lucia, la sud de insula franceză. Sezonul uraganelor din 2024 ar putea fi, potrivit Meteo France, „unul dintre cele mai intense”. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite a prognozat, de asemenea, la sfârșitul lunii mai, un sezon extraordinar, estimând formarea a patru până la șapte uragane de categoria a 3-a sau superioară.