Universul se rotea la începuturile sale, transa o mișcare asemănătoare unei planete sau galaxii.

Conform unor cercetări recente, întregul univers timpuriu s-ar fi rotit asemeni unei planete sau unei galaxii. Noua teorie propusă de oamenii de știință are la bază observația că mai multe galaxii se rotesc în sens invers acelor de ceasornic. Descriind o mișcare de rotație în raport cu cele care se rotesc în sensul acelor de ceasornic. Modelele științifice anterioare prevedeau un echilibru între cele două mișcări de rotație.

„Avem două modele ale cerului care arată exact aceleași tipar, chiar și atunci când galaxiile sunt complet diferite”. A menționat astronomul american Lior Shamir.

Universul se rotea la începuturile sale

Teoria a fost confirmată de studii aplicate prin mijloace avansate, au folosit datele preluate prin intermediul a trei observatoare puternice, precum Hubble Space Telescope. Cercetările lui Shamir au fost susținute cu date provenind de la mulți alți colegi ai săi.

Așadar, conform noilor informații aduse în atenția publicului în luna aceasta de American Astronomical Society, Shamir a mai descoperit că universul în sine avea de fapt o axă de rotație. Asta presupune faptul că mai multe galaxii se învârteau în sensul invers acelor de ceasornic. Fapt descoperit în momentul când cercetătorii s-au uitat în sus de la polii Pământului. Se pare că galaxiile se roteau în sensul acelor de ceasornic atunci când cercetătorii se uitau de la linia ecuatorială.
Cu toate acestea, asta nu se referă la faptul că universul în sine se învârtea în jurul unui punct fix precum o galaxie spiralată gigantică. Dar există argumente și dovezi cu privire la faptul că universul timpuriu se rotea în același timp în jurul a mai multor axe schimbătoare. Nu avea doar un punct în funcție de care să se învârtă

„Dacă universul are o axă, nu este doar o axă simplă. Este o aliniere complexă de axe multiple care au o anumită mișcare constantă”. A mai spus Shamir.