Reclamă

Un grup de cercetători de la Universitatea din Tokyo a dezvăluit proiectul unui robot umanoid acoperit cu piele umană dezvoltată în laborator. Robotul poate fi făcut să zâmbească, iar echipa care l-a realizat spune că acesta ar avea capacitatea de a recrea și alte expresii asemănătoare cu cele ale oamenilor.

Un comunicat de presă arată detalii conform cărora echipa speră că progresul va fi „util în industria cosmetică și pentru a ajuta la pregătirea chirurgilor plastici”, informează Business Insider.

În timp ce dezvoltarea proiectului s-ar putea dovedi utilă, unii oameni din mediul online au reacționat la pielea și mișcările faciale ale robotului cu glume sau au spus că le găsesc deranjante. O persoană de pe rețeaua socială X a scris: „Veți trăi pentru a vedea ororile create de om dincolo de înțelegerea voastră”. Un altul a spus: „Nu vrem asta. Nimeni nu vrea asta. Opreste-l”.

Cercetătorii au zis că, spre deosebire de alte materiale, pielea făcută în laborator a oferit acestor roboți capacități de auto-vindecare care nu necesită elemente declanșatoare, precum căldura sau presiunea.

„Pielea repară lacerațiile minore, așa cum o face a noastră, iar nervii și alte organe ale pielii pot fi utilizate în detectare și așa mai departe”, a spus Shoji Takeuchi, profesorul care a condus cercetarea de la Universitatea din Tokyo.

Cercetătorii au spus că, folosind un „gel special de colagen pentru aderență”, pielea ar putea fi aplicată pe orice suprafață, chiar și pe una curbată sau în mișcare – ca un robot zâmbitor.

„Flexibilitatea naturală a pielii și aderență puternică înseamnă că pielea se poate mișca odată cu componentele mecanice ale robotului fără să se rupă sau să se decojească”, a spus Takeuchi.

El a adăugat că echipa speră să creeze o piele mai groasă și mai realistă prin „incorporarea unor glande sudoripare, glande sebacee, pori, vase de sânge, grăsime și nervi”. Folosind dispozitive numite actuatori pentru a imita mișcarea mușchilor, cercetătorii ar putea crea expresii asemănătoare cu cele folosite de oameni.

Aceasta este doar cea mai recentă dezvoltare în robotica umanoidă, care își propune să imite aspectul și funcțiile oamenilor. Tesla dezvoltă robotul Optimus, pe care Elon Musk speră că oamenii îl vor considera „ca un fel de prieten”. Alți roboți operează în patru picioare, cum ar fi câinele robot polițist al Boston Dynamics.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro