Reclamă
Reclamă

Parlamentul ungar a aprobat, marți, un amendament constituțional prin care interzice grațierea persoanelor condamnate pentru delicte comise împotriva minorilor, măsură adoptată în urma unui scandal provocat în februarie de grațierea de către fosta președintă Katalin Novak a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.

În urma protestelor declanșate de acea grațiere, președinta Katalin Novak și titulara ministerului justiției ungar, Judit Varga, au demisionat, iar Viktor Orban a promis revizuirea constituției pentru a exclude posibilitatea grațierii celor condamnați pentru pedofilie.

Amendamentul constituțional adoptat acum prevede că președintele Ungariei nu mai are prerogativa de a dispune grațierea celor condamnați pentru delicte împotriva minorilor. Parlamentul a aprobat, în paralel, și o reformă legislativă ce stabilește că delictele sexuale comise împotriva persoanelor minore sunt imprescriptibile. Va fi, de asemenea, interzisă, începând cu 1 iulie, eliberarea condiționată a persoanelor condamnate pentru astfel de delicte.

Reclamă

Grațierea semnată în februarie de fosta președintă Katalin Novak cu ocazia vizitei Papei Francisc la Budapesta a pus într-o situație stânjenitoare guvernul ungar, în condițiile în care reacționarul Viktor Orban încearcă să acrediteze ideea că protejarea copiilor și susținerea familiei „tradiționale” sunt repere importante ale politicilor sale.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro