Reclamă

Subiectul legat de economia și bugetul României este unul extrem de sensibil. Guvernul a revoltat și mai mult cetățenii după ce a prezentat noul pachet de măsuri pentru a acoperi gaura din bugetul de stat. Așa cum era de aștepta, clasa mijlocie va fi cea mai afectată, în timp ce magistrații se lăfăie în bani.

România este, fără doar și poate, o țară a contrastelor și a paradoxurilor. În timp ce majoritatea românilor sunt copleșiți de prețurile din supermarketuri și abia mai fac față ratelor și facturilor, la polul opus se află magistrații, una dintre categoriile favorizate de statul român.

Nu multă lume știe, dar ce însărcinați să respecte legea și să o aplice așa cum trebuie, se pare că nu uită deloc să-și facă parte. Magistrații au găsit o metodă prin care să câștige bani în plus, bani care sunt luați, așa cum era de așteptat, din taxele și impozitele pe care le plătesc românii.

Unde se duc banii din taxele românilor. Metoda prin care magistrații au reușit să primească din partea statului despăgubiri de miliarde de euro

Magistrații au făcut cărțile în favoarea lor

Cu alte cuvinte, în timp ce Guvernul nu se mai satură de tăiat și de adunat bani la buget pentru că are o gaură imensă, magistrații au câștigat în procesele înainte statului, deja, un miliard de euro pe care statul trebuie să îl dea magistraților.

Mai exact, magistrații au dat în judecată statul, revendică un bonus de 25% retroactiv în perioada 2010-2022. Un bonus, un spor pe care trebuia să îl ia la salariu. Au câștigat deja procese în valoare de un miliard de euro, iar suma totală pe care o revendică magistrații se ridică la 3,2 miliarde de euro.

Deși pare un scenariu desprins din cele mai proaste filme, totul este cât se poate de adevărat. Statul nu se poate dezice de această obligație de a plăti magistraților banii, de unde și disperarea de a crește taxele și impozitele, în speranța că vor acoperi aceste sume datorate în urma proceselor câștigate de magistrați.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro