Reclamă

La puțin timp după ce a fost nevoit să plece forțat din Australia și a ajuns la Belgrad, la capătul unui scandal pe care l-a urmărit toată planeta, Novak Djokovici a luat o decizie care a uimit pe toată lumea, dar în special pe fanii sârbului. 

Atunci când a ajuns în capitala Serbiei, Novak Djokovici, liderul mondial actual din clasamentul ATP, a fost așteptat de o armată de jurnaliști și de fani dornici să obțină orice declarație de la el.

Unde a dispărut Novak Djokovic, după ce a fost expulzat din Australia. Sârbul a făcut un gest controversat

Deși de obicei îi place să facă baie de mulțime, acum, la întoarcerea din Australia, Novak Djokovici a preferat să ignore pe toată lumea.

Mai mult decât atât, Novak Djokovici, imediat după ce a fost expulzat din Australia, a dispărut de pe rețelele de socializare. Ultima postare a fost cea în care își exprima regretul că nu poate participa la primul turneu de Grand Slem al anului 2022.

Novak Djokovic a refuzat și dialogul cu presa și la sosirea în Serbia, un lucru neobișnuit pentru el. De când a ajuns la Belgrad, adică luni dimineață, sportivul a dispărut fără urmă.

Totuși, presa din Serbia susține că decizia are legătură cu mama lui Novak, Dijana Djokovic, care le-a transmis că Nole va mai rămâne la Belgrad pentru câteva zile. De asemenea, Dijana a confirmat că în această perioadă fiul ei nu va da niciun fel de declarație, scrie digisport. 

Unde a dispărut Novak Djokovic, după ce a fost expulzat din Australia. Gestul controversat făcut de sârb
Instagram

Prima reacție a lui Novak Djokovici, după ce a fost expulzat din Australia

Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP) a reacționat rapid după decizia Curții, în urma căreia a pierdut procesul cu Australia. El s-a declarat dezamăgit, dar a spus că va respecta decizia și va părăsi țara, lucru care s-a și întâmplat până la urmă.

„Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open! Respect decizia Curții și voi coopera cu toate autoritățile în toate demersurile care vor urma pentru a pleca din această țară. Nu m-am simțit deloc confortabil să fiu în centrul atenției în ultimele săptămâni, dar sper că acum putem cu toții să ne concentrăm pe joc și pe turneul pe care îl iubesc.

Aș dori să le transmit toate gândurile mele bune celor care sunt implicați la Australian Open, jucătorilor, oficialilor turneului, celor din staff, voluntarilor.

În final, aș vrea să le mulțumesc celor din familia mea, fanilor mei, prietenilor, echipei mele, dar și celor din Serbia pentru felul și modul în care m-au susținut.

Toți ați fost o mare sursă de energie pentru mine.”, se arată în scrisoarea pe care Djokovic a făcut-o publică, la foarte puțin timp după ce a pierdut procesul cu Australia.

 


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro