Au început numeroase schimbări pentru stațiunea Eforie Sud, care a căpătat o nouă față. Multe locuri de aici și-au recăpătat farmecul de altădată, însă doar cu ajutorul banilor europeni sau a unor investiții private. În Eforie Sud s-au construit faleze noi, spații verzi și locuri de joacă pentru copii, iar turiștii sunt fascinați de noua schimbare a stațiunii. Această stațiune începe să devină cea mai apreciată de pe litoralul românesc.
Modernizare din bani europeni
Eforie Sud este prima stațiune înființată pe litoralul românesc, în anul 1899! După revoluție, multe dintre hotelurile de aici au ajuns ruină, cum s-a întâmplat de altfel în toată zona de sud a litoralului românesc. Ei bine, în ultimii ani, aici au apărut plaje cochete, pensiuni pe malul mării și terase pe faleză. Modernizarea de aici a fost făcută cu bani europeni sau cu bani din diverse investiții private.
Valoarea totală a modernizării din stațiunea Eforie Sud este de 22 de milioane de lei, aceștia fiind bani europeni. Aici este vorba despre mobilierul urban, locuri de joacă pentru copii, dar și spații verzi.
Turiștii care vizitează în prezent stațiunea Eforie Sud rămân plăcut surprinși de schimbările care s-au făcut. Mulți dintre turiști spun că faleza este de nota 10, locurile sunt drăguțe și se bucură din plin au modernizat faleza, astfel încât oamenii să nu-și mai „rupă” picioarele.
Aurel Popescu este unul dintre investitorii care au pariat pe stațiunea Eforie Sud. Afaceristul a cheltuit 400 de mii de euro pentru a schimba de la zero una dintre casele lăsate în paragină în stațiune.
„Este o zonă liniștită, asta m-a și atras, recunosc. Vegetație din abundență am putea spune, dar mai ales amplasarea în sine, când privim pe partea cealaltă opus mării este lacul Techirghiol”, a declarat Aurel Popescu.
În anul 2018, a venit în stațiunea Eforie Sud și Ilie Petre, care a deschis aici o cherhana. El spune că „stațiunea arăta că avea potențial. După ce am deschis ni s-a și confirmat faptul că de la an la an, oamenii revin cu drag”.